Pelerinaj organizat de Patriarhia Română în Țara Sfântă

Pe 5 august se vor împlini 50 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Cuvios Ioan Iacob Românul. Cu această ocazie, în perioada 1-7 august, Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția de Pelerinaj „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează un pelerinaj în Țara Sfântă, la care sunt invitați să participe cât mai mulți credincioși.

În a cincea zi, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, acolo unde se află spre cinstire moaștele Sfântului Ioan Iacob, grupul de credincioși va participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal. Cei doi ierarhi vor însoți pelerinii pe tot traseul.

Mai multe detalii a oferit pentru TRINITAS TV, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan: „Voi fi alături de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul și de alți preoți delegați de Părintele Patriarh Daniel, alături de care, în acest pelerinaj, vom sluji la Biserica noastră de la Ierihon și, de asemenea, îl vom cinsti și pe Sfântul Ioan Iacob la Mănăstirea ‘Sfântul Gheorghe Hozevitul’. Vom ajunge și pe Muntele Taborului unde vom găsi urmele unui alt mare părinte al Bisericii noastre, care a și ridicat Biserica de aici, părintele Irinarh Roseti. Acestea ar fi cele două puncte românești ale pelerinajului nostru”.

Pe toată durata pelerinajului credincioșii vor vizita unele dintre cele mai importante locuri din Ierusalim și din Țara Sfânta, amintite în Evanghelii.

„Punctele de o importanță inestimabilă pentru noi vor fi cele legate de vizitarea Bisericii de la Betleem unde s-a Născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos și la Nazaret unde Mântuitorul și-a petrecut aproape 30 de ani din viața Sa pământească, apoi vizităm locurile importante de la Ierusalim, cât și alte locuri sfinte care au rămas ca mărturie a trecerii pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos, alungându-se prin aceste mărturii toate născocirile și miturile legate de existența sau nonexistența lui Hristos pe pământ”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan.

Mai multe informații despre acest pelerinaj, dar și despre altele organizate de Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” și Agenția de pelerinaj „Basilica Travel” ale Patriarhiei Române puteți afla accesând site-urile www.pelerinaj.ro și www.basilicatravel.ro, sau de la sediile din București: Calea Victoriei, nr. 45, sector 1, Bulevardul Corneliu Coposu, nr.1 D și Strada Doamnei, nr. 20, ambele în sectorul 3.

Toate fondurile obținute din pelerinaje sunt folosite de Patriarhia Română pentru sprijinirea Centrului de Presă Basilica.

Comentarii Facebook


Știri recente