Pelerin spre Ierusalim

Evanghelistul Luca spune în Evanghelia sa: „Iisus a pornit înainte, urcând spre Ierusalim” (Lc. 19, 28). Și noi acum, cu prilejul Postului Mare, suntem chemați să-L urmăm pe Domnul. Cu aceasta, tema postului este exprimată în mod clar. Este urmarea lui Iisus Hristos. A fi creștini înseamnă să considerăm calea lui Iisus Hristos drept cale corectă pentru noi de a fi oameni – acea cale care conduce la scop, la o umanitate pe deplin spiritualizată și sfințită. A fi creștini este un demers sau devenire, sau mai precis: un pelerinaj, un a merge împreună și a fi cu Iisus Hristos. În a fi pelerin împreună cu Hristos, Marele Pelerin sau Pelerinul cel veșnic. Un a merge în acea destinație pe care Domnul ne-a indicat-o și ne-o indică. Dar despre care destinație e vorba? Cum poate fi găsită? Fraza din Evanghelia după Luca oferă două indicații în această privință. În primul rând, el spune că e vorba de o urcare. Acest fapt are înainte de toate o semnificație foarte concretă. Ierihon, unde a început ultima parte a pelerinajului lui Iisus, se află la câteva sute de metri sub nivelul mării, cu alte cuvinte, un suiș de aproape o mie de metri. Însă această cale exterioară este mai ales o icoană a mișcării interioare a vieții creștine, care are loc în urmarea pelerinajului lui Hristos: este o urcare la adevărata înălțime a faptului de a fi oameni. Omul poate alege o cale facilă, fără complicații, fără implicații, evitând orice dăruire. Iisus merge în fața noastră și șerpuiește spre înălțime. El ne îndrumă spre ceea ce este nobil, înmiresmat, ne conduce spre aerul sfințit al înălțimilor spirituale: spre viața conformă adevărului; spre demnitatea care nu se lasă intimidată de gâlceava opiniilor dominante sau la modă; spre răbdarea sfântă care-l suportă și-l afirmă pe celălalt. El povățuiește spre disponibilitatea față de cei îndurerați, suferinzi, față de cei părăsiți, abandonați sau uitați; El conduce spre fidelitatea care se află de partea celuilalt chiar și atunci când situația este la limită. El călăuzește spre bunăvoința de a sprijini, ajuta sau întări; spre bunătatea care nu se lasă dezarmată nici măcar de nerecunoștință. El ne arată calea spre iubire – ni-L arată pe Dumnezeu, ne spune Cine este și cum este Dumnezeu. Dumnezeu este iubire și se cunoaște ca iubire. Hristos este principiul iubirii, iar cunoașterea creștină este una a iubirii, adică vorbim de o gnoseologie a iubirii între cel care cunoaște și cel care este (re)cunoscut. În acest spațiu cunoașterea nu este un fenomen închis și nici cosmocentric pentru om, dar nici antropocentric și nici în exclusivitate divin, ci este un fapt divino-uman. Hristos este Iubire și unitatea Dragostei, a Adevărului și a Vieții divine și umane.

Mai multe informații în Lumina de Duminică.

Comentarii Facebook


Știri recente