Patriarhul României: Starea de iubire față de Dumnezeu și față de semeni este singura stare sănătoasă a sufletului

Credincioșii ortodocși se află astăzi, 24 iulie, în Duminica a VI-a după Rusalii. În toate bisericile a fost rostit, la Sfânta Liturghie, fragmentul din Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Matei despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum.

După cum informează Radio TRINITAS, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că textul arată, mai întâi, legătura care există între iertarea păcatelor și vindecarea de boli: „Această legătură între iertarea păcatelor și vindecarea de boală ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul și apoi trupul. Sufletul se îmbolnăvește prin păcate. Mai întâi, avem nevoie de iertare de păcate, de vindecarea sufletului care se îmbolnăvește atunci când se desparte de Dumnezeu, când încalcă voia lui Dumnezeu, când rupe comuniunea cu Dumnezeu, pentru că nu mai iubește cu adevărat pe Dumnezeu și pe semeni. Starea de iubire față de Dumnezeu și față de semeni este singura stare sănătoasă a sufletului. Vindecarea de păcate înseamnă refacerea legăturii omului cu Dumnezeu prin credință, prin smerenie, prin fapte bune, prin rugăciune multă și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine”.

Omul paralizat din textul Evangheliei a înțeles, prin suferința lui îndelungată, că numai Dumnezeu este Cel care îl poate vindeca. Prin exemplul său, evanghelia zilei arată legătura existentă între suferință și pocăință, a mai spus Părintele Patriarh Daniel: „Suferința, adesea, este îngăduită de Dumnezeu ca noi să ne întoarcem spre El, să cunoaștem mai bine cât de mare este darul sănătății ca dar de la Dumnezeu, cât de mare este darul vieții, dar și cât de mare este darul iertării păcatelor care înseamnă o eliberare de un trecut apăsător și întunecat și care înseamnă începutul unei alte vieți, a vieții omului care își reface comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, pentru că omul se află în stare de sănătate spirituală atunci când se află în comuniune cu semenii săi”.

Vindecarea slăbănogului din Sfânta Evanghelie a avut loc și datorită credinței celor din jurul său. De aceea, fragmentul dezvăluie importanța celor care se roagă și lucrează pentru oamenii aflați în nevoi – preoți, medici și asistenți sociali: „De mare folos este nouă să avem prieteni rugători, credincioși și smeriți ajutători ai celor care se află în suferință. De mare folos este să avem părinți rugători și milostivi, frați și surori cu credință multă și cu dorința de a ajuta pe cel suferind și necăjit. În același timp, vedem că această evanghelie a inspirat Biserica, împreună cu alte părți din Evanghelia lui Hristos, să aibă o grijă permanentă pentru cei bolnavi. De aceea, Biserica pomenește în toate zilele pe cei bolnavi, rugându-se pentru sănătatea și mântuirea lor. Vedem că Biserica a înființat primele bolnițe, infirmerii, spitale, farmacii la noi în țară, spre exemplu, pentru că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos este Evanghelia vindecării de păcate, de boală și de moarte”, a mai spus Preafericirea Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente