Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va vizita Bulgaria de sărbătoarea Sfântului Ioan de la Rila

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I va vizita Bulgaria în data de 19 octombrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Ioan de la Rila.

Anunțul a fost făcut vineri, în timpul slujbei Paraclisului Maicii Domnului, oficiată în Biserica „Sfântul Ioan de Rila” a comunității bulgare din Istanbul (Constantinopol).

Vizita va avea loc la invitația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și va cuprinde participarea Patriarhului Ecumenic la manifestările festive organizate la Mănăstirea Rila, precum și la Sofia. Acestea vor marca împlinirea a 1.150 de ani de la nașterea și a 1.080 de ani de la mutarea la Domnul a ocrotitorului poporului bulgar.

„Dorim, așadar, ca prezența noastră de astăzi, aici, să constituie vestirea premergătoare a celor ce urmează să aibă loc în octombrie în Bulgaria, ca o dovadă în plus a dragostei Sfintei lui Hristos Biserici față de acest cuvios, care, deși a trăit în nevoință și smerită retragere pe muntele Rila, a devenit izvor de sfințire nu numai pentru poporul bulgar, ci pentru întreaga Ortodoxie”, a spus Sanctitatea Sa.

Patriarhul Bartolomeu I a evidențiat legătura dintre Constantinopol și Biserica Bulgariei, subliniind rolul pe care l-a avut Patriarhia Ecumenică în transmiterea credinței creștine către poporul bulgar: „Este o legătură de sânge și de Duh, o relație de îndelungată înrudire istorică și spirituală”.

Comunitatea bulgară din Turcia

Patriarhul Ecumenic a evidențiat locul comunității bulgare din Turcia în cadrul Arhiepiscopiei Constantinopolului, arătând că apartenența canonică la această jurisdicție nu înseamnă pierderea identității proprii.

„Biserica-Mamă, potrivit responsabilității sale canonice, păstrează cu dragoste limba, tradițiile liturgice și obiceiurile culturale ale fiecărui popor pe care îl păstorește și îl ocrotește în sânul său”.

„Prin diversitatea limbilor și a tradițiilor se evidențiază unitatea în Hristos, care depășește orice deosebire națională”, a mai spus Patriarhul Bartolomeu I.

Totodată, Sanctitatea Sa a amintit despre bunele relații cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare, amintind de vizita acestuia, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în insula Imbros, în 11 iunie, cu prilejul zilei sale onomastice.

La slujbă au participat Excelența Sa Vasil Valchev, Consulul General al Bulgariei la Constantinopol, Slavi Binev, președintele Federației Bulgare de Taekwondo și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Bulgar, pelerini veniți din Bulgaria și membri ai comunității bulgare din Constantinopol.

Foto credit: Patriarhia Ecumenică / Nikos Papachristou


Știri recente