Patriarhul Daniel la decesul Patriarhului Ilia al II-lea: A păstorit cu înțelepciune în vremuri de încercare și de înnoire

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe marți seară, după ce Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei, s-a mutat la cele veșnice.

Întâistătătorul Bisericii României îl numește pe Patriarhul Ilia al II-lea „venerabilă personalitate a Ortodoxiei contemporane și un mărturisitor statornic al credinței, care a păstorit cu înțelepciune Biserica Ortodoxă a Georgiei, atât în vremuri de încercare, cât și de înnoire”.

Text integral:


București, 17 martie 2026

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Cu profundă întristare, am primit vestea trecerii din această lume a preaiubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii, o venerabilă personalitate a Ortodoxiei contemporane și un mărturisitor statornic al credinței, care a păstorit cu înțelepciune Biserica Ortodoxă a Georgiei, atât în vremuri de încercare, cât și de înnoire.

În numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanțe membrilor Sfântului Sinod și întregii Biserici Ortodoxe a Georgiei.

Totodată, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Patriarhului Ilia al II-lea în lăcașurile sfinților bineplăcuți Lui, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Știri recente