Într-un interviu oferit Ziarului România Liberă, Pr. Constantin Necula rememorează modul în care și-a petrecut copilăria în Șcheii Brașovului și îi evocă pe cei care i-au „țesut haina preoțească de acum”.
În primul rând, părintele Necula îi amintește pe părinții săi care „nu s-au sfiit niciodată că sunt creștini”.
„Cred că am locuit într-un cartier, Steagul Roșu, fără duminică – nu avea biserică la vremea aceea, dar nu fără Dumnezeu”, mărturisește părintele profesor.
Pr. Constantin Necula spune că a crescut în perioada regimului comunist ateu „într-un soi de sat pe verticală”, unde „se șopteau adevăruri dureroase, dar ne protejau pe toți copiii și ne atenționau doar dacă bancurile noastre erau un pericol pentru copilăria noastră, nu pentru regimul comunist”.
Părintele evocă faptul că vecinii țineau totuși icoane la vedere și citeau cărți bune, iar „tata punea boabe de tămâie pe plita aragazului, duminica dimineața când nu ajungea la biserică”.
„Din mediul acesta am învățat credința. O credință de oraș, dar limpede, cu striațiile de frumusețe ale unei credințe de la țară, sănătoase”.
Fiind întrebat de ce a ales slujirea preoțească, părintele profesor a reliefat descoperirea personală că „ateismul meu educat, nu cu mare insistență e drept, de școală nu prea face față frumuseții credinței”.
„Dragostea părinților mei, liniștita răbdare a bunicilor mele, cumpătarea profesorilor mei au țesut haina preoțească de acum (…) De aici preoția! Din dragostea oamenilor care a făcut posibilă vederea dragostei lui Dumnezeu”, a subliniat Pr. Constantin Necula.
În același interviu, părintele a vorbit despre greutatea misiunii preotului „într-o societate anti-tot” și nevoia discernerii vocațiilor în școlile teologice.
Interviul integral poate fi citit pe România Liberă.
Foto credit: Sebastian Marcovici / Tribuna
