Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț a organizat anul acesta a șasea ediție a proiectului „A venit și aici Crăciunul” care presupune oferirea de sprijin material și spiritual copiilor internați în Spitalul Județean Neamț.
În acest an, atenția parohiei a fost îndreptată către copii internați în Secția de Pediatrie.
Pe final de An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, preotul paroh Sabin Foca s-a interesat de necesitățile secției și a lansat o colectă în comunitate.
Au fost oferite 5 pulsoximetre cu senzori specifici copiilor de diferite vârste, dar și o mașină nouă de spălat rufe, de capacitate mare, conform necesităților Secției de Pediatrie.
La oferirea donației, s-a săvârșit și o slujbă de binecuvântare a personalului și a copiilor internați, informează Doxologia.
„Parohia Ștefan cel Mare I, deși este o comunitate modestă ca număr de enoriași, desfășoară în fiecare an mai multe proiecte sociale îndreptate către oamenii aflați în suferință, necaz și durere, indiferent că aceștia locuiesc în aria geografică a parohiei sau în alte zone ale județului”, a declarat Pr. Sabin Foca.
„Este o datorie a Bisericii de a împleti Liturghia Euharistică cu lucrarea filantropică, așa cum Hristos-Domnul, Cel care s-a făcut Om ca pe oameni să-i ridice la Dumnezeu, a făcut în timpul vieții Sale pământești”, a mai spus preotul.