„Omul care își ia Crucea, se leapădă de sine, primește atâta har și atâta binecuvântare. Primește, deci, puterea Învierii, căci prin Cruce bucurie a venit la toată lumea”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei în Duminica dinaintea Înălțării Sf. Cruci.
„Când omul încearcă să se lepede de sine, renunțând la propria sa viziune, pentru ca și celălalt să-și exprime cuvântul și gândirea, atunci descoperă un adevăr pe care, poate, l-ați experimentat și dumneavoastră în viață: când faci un pas înapoi, simți o bucurie sufletească.”
„E greu să-l faci, pentru că mândria din tine nu te lasă, dar, odată ce l-ai făcut, simți o anumită bucurie sufletească, pentru că vezi cum lucrurile încep din nou să se așeze în matca lor”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
Suferința ne înțelepțește

Părintele Mitropolit a slujit duminică la Parohia „Sfânta Treime” din Straja, comuna Tarcău, județul Neamț, a cărei biserică a sfințit-o în prezența a zeci de preoți locali și a numeroși credincioși.
„Oare nu zicem noi că devenim mai înțelepți după ce am trecut printr-o suferință? Și de ce devenim mai înțelepți? Pentru că devenim mai puțin ambițioși. Ne dăm seama că viața este firavă și că, dacă nu ne-ar ajuta Dumnezeu, la ce ne-ar putea ajuta diplomele, cunoștințele și funcțiile noastre înalte?”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
„Omul, trecând prin încercare, devine mai puțin ambițios, mai așezat și începe să înțeleagă cuvântul pe care vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist îl rostea adesea: „Să fii atent și să înțelegi că lumea n-a început cu tine și nu se sfârșește cu tine.”
Recunoaștere pentru ctitori

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cătălin Enuță a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Pângărați din județul Neamț.
Părintele paroh Ciprian Niculai Sofrone le-a mulțumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de construire și înfrumusețare a bisericii, evidențiind jertfa enoriașilor și implicarea binefăcătorilor.
La final, parohul a fost hirotesit iconom stavrofor, iar sprijinitorii au fost distinși cu diplome de vrednicie.
Scurt istoric

Piatra de temelie a fost așezată la data de 14 decembrie 2003 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, actualul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la acea vreme Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Lucrările de construcție au fost demarate în 2006.
Biserica este construită în stil ștefanian și are o lungime de 21,5 m și o lățime de 13,7 m la nivelul absidelor, fiind prevăzută cu demisol. Zidurile sunt realizate din cărămidă, pe fundație și stâlpi din beton armat, iar acoperișul a fost realizat din lemn de stejar, cu învelitoare din tablă de cupru și cruci din inox.
Mobilierul bisericesc a fost realizat de sculptorii Vasile Croitoriu și Ciprian Savin, iar catapetesmele sunt împodobite cu icoane pictate de pictorul bisericesc Iulian Pană.
















