Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Bătești, județul Prahova, a fost sfințită duminică, după încheierea lucrărilor de restaurare, extindere și consolidare, de către Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, unde i-a îndemnat pe credincioși să cultive iubirea sinceră și dezinteresată față de semeni și față de cei care ne fac rău.
„Domnul Hristos ne îndeamnă să facem lucrurile fără a aștepta din partea celuilalt ceva, însă, în același timp, cu dorința de a extinde relația interumană de la rațiunile conviețuirii în societate”.
„Oamenii au anumite atitudini la iubirea celor care nu ți-au făcut bine, celor care poate chiar ți-au făcut rău. De aceea Mântuitorul a spus să iubiți privrăjmașii voastre și să le faceți bine și veți fi fii ai Celui Preaînalt”, a mai spus Preasfinția Sa.
Distincții pentru ctitori și binefăcători
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Bogdan Dorin Pascu a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rangul de iconom stavrofor. Fostul paroh, părintele Aurelian Paraschivescu, a fost hirotesit iconom. Totodată, ctitorii și binefăcătorii care au sprijinit lucrările de la biserica din Bătești au primit ordine și distincții.
Părintele paroh a arătat responsabilitatea comunității de a transforma binecuvântarea primită prin sfințirea locașului într-o schimbare concretă a vieții creștine.
„Ortodoxia nu doar se spune, ci Ortodoxia este ortopraxie, se trăiește”, a transmis preotul pentru Trinitas TV.
La rândul său, protopopul de Ploiești-Sud, părintele Mihăiță Stroe a subliniat că rezultatele unei asemenea investiții în viața unei parohii nu se măsoară doar în prezent: „Roadele pe care le dă o biserică nu se văd acum, ele se văd în generații”.
Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit comunității două icoane cu Sfântul Iraclie din Basarabia și pe Sfântul Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail. În semn de recunoștință, ierarhul a primit din partea autorităților locale un volum monografic dedicat comunei Brazi.














