Mitropolitul Iosif a avut o întrevedere cu Ambasadoarea României la Londra

Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, aflat în aceste zile în vizită pastorală în Marea Britanie, a avut vineri, 4 martie, o întrevedere cu Ambasadoarea României la Londra, Excelența Sa Laura Popescu.

Întâlnirea a avut loc la sediul misiunii diplomatice a României.

„M-a bucurat întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, aflat în vizită la Londra”, a declarat Excelența Sa Laura Popescu.

„Am vorbit despre comunitatea românească, despre rolul și implicarea Bisericii, în ansamblu, și a parohiilor, în particular, în aprofundarea integrării românilor în societatea britanică”, a transmis Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.


Potrivit statisticilor oficiale, românii sunt a doua cea mai numeroasă minoritate UE din Regatul Unit al Marii Britanii, după Polonia, și numără aproximativ un milion de persoane.

Parohiile ortodoxe românești din Marea Britanie se află sub jurisdicția Arhiepiscopiei Europei Occidentale.

Sursă foto: Facebook / Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Urmărește-ne pe Facebook: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente