Mitropolitul Ardealului a liturghisit în biserica cu o istorie de 200 ani din Satulung-Săcele

Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica monument istoric din Satulung-Săcele.

Lăcaşul de cult sfinţit în 1819 este inclus pe lista monumentelor istorice din anul 1924.

Omilia ierarhului a făcut referire la deosebirea dintre Pâinea Vieţii şi mana din pustie.

„Mântuitorul a spus despre Sine că este «Pâinea Vieții», Care se deosebește de mana căzută în pustie. Cei care au mâncat mană au murit, dar cei care mănâncă Pâinea Vieții, vii for fi în veac”, a evidenţiat Mitropolitul Laurenţiu.

În încheierea slujbei, părintele Antonio-Cristian Aroneasa a transmis ierarhului mulțumirile preoților și credincioșilor de la biserica săceleană.

El a prezentat un scurt istoric al locașului, a amintit clericii care au slujit în sat, apoi a oferit ierarhului mai multe daruri din partea comunității.

Expoziție de fotografii, icoane și obiecte populare

Cu prilejul împlinirii a două secole de la construirea lăcaşului de cult, cele trei parohii arondate bisericii din Satulung-Săcele au organizat o expoziție de fotografii și obiecte tradiționale din Ținutul Săcelean.

Expoziția a fost vernisată în curtea bisericii, prin implicarea Asociației „Zestrea Săceleană”, oaspeții și credincioșii având posibilitatea să afle mai multe despre istoria comunităţii, despre oamenii și îndeletnicirile lor din trecut.

Totodată, Asociația „Izvorul Săcele” a editat pentru acest moment aniversar un album monografic dedicat locașului de cult și comunității din Satulung.

De asemenea, doamnele din cadrul atelierului de pictură „Mioritica” al bisericii au expus mai multe icoane pe sticlă.

Mitropolitul Ardealului la expoziţia din curtea bisericii. Foto credit: Mitropolia Ardealului.

Biserica din Satulung

Biserica a fost zidită între anii 1811- 1819.

Pictura este executată în ulei și reprezintă cea mai vastă lucrare a pictorului ardelean Mișu Pop realizată între anii 1870 – 1874.

Biserica deține numeroase obiecte de valoare cum ar fi un potir de argint – aurit cu înflorituri, purtând data de 11 septembri 1853 sau un chivot de argint cizelat.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente