Raport | Misiunea Diaconia a sprijinit în 2019 familiile basarabene cu bunuri și servicii în valoare de 426.000 €

Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a publicat raportul de activitate pe anul 2019: organizația a strâns 426.000 de euro, pe care i-a redistribuit prin servicii complexe și donații materiale familiilor, orfanilor și parohiilor.

Părintele Mitropolit Petru scrie în introducerea documentului că cea mai importantă intervenție socială în acest moment este sprijinirea familiilor. „Familia, binecuvântată de Dumnezeu, este imaginea pământească a dragostei desăvârșite și nemărginite a Sfintei Treimi”, spune el.

Tot familia, „centrul existenței sociale” și „elementul de bază al umanității”, resimte cel mai acut problemele spirituale și sociale actuale, iar de starea ei depinde starea societăţii de mâine, adaugă ierarhul.

Organizația nu-i uită nici pe cei fără familie: tinerele orfane și mamele singure sau în criză de sarcină. „Dincolo de cifrele pe care le veţi găsi aici, am reuşit să aducem căldura familiei acolo unde ea nu a existat din copilărie până la maturitate, am fost noi o familie pentru cei rămaşi singuri pe lume”, afirmă Igor Belei, Directorul Executiv al Misiunii Diaconia (foto sus, centru).

Misiunea Diaconia s-a dovedit cel mai important partener al companiilor care vor să dezvolte programe sociale în Republica Moldova. Anul trecut a organizat prima ediţie a evenimentului „Responsabilitate Socială Corporativă ‑ Ce Să Rezolvăm?”, care s-a concretizat în noi parteneriate, iar TVR Moldova i-a acordat Premiul pentru ,,Responsabilitate socială”.

O altă direcție de acțiune este transferul de know-how și ajutarea parohiilor pentru a dezvolta propriile acțiuni de sprijin.

Redăm mai jos o sinteză a proiectelor și campaniilor desfășurate anul trecut.


Donează aici, inclusiv prin PayPal


Sprijin material

  • Cantina socială mobilă „Aproape de Aproapele” a furnizat 40.000 de prânzuri calde zilnice pentru 180 de vârstnici și oameni fără adăpost din Chișinău.
  • Programul „Banca de Haine” a colectat și redistribuit în 33 de localități 50 de tone haine, încălțăminte, jucării și lenjerii de pat prin cutiile plasate la Chișinău.
  • Campania de Paşti „Masa Bucuriei” a împlinit anul trecut 10 ani. Numai în 2019 a strâns, cu ajutorul a 1.000 de voluntari, 50 de tone de produse alimentare şi 150.000 de lei moldovenești.
  • Campania de Crăciun „În brațele mamei” colectează anual produse de igienă și fonduri care asigură funcționarea Centrului Maternal ,,În brațele mamei” în primele trei luni ale anului următor.

Abilitarea comunităților

  • Centrul de resurse „Călăuza Solidarității” a oferit know-how și resurse materiale centrelor parohiale pentru a identifica și rezolva nevoile comunității.  50 de tone de bunuri au ajuns la 2.000 de familii prin cele 23 de parohii și 10 organizații locale partenere.
  • Prin Proiectul Facilitatori comunitari, centrul a fost și incubator de inițiative sociale în 10 localități, sprijinind înființarea a trei ONG-uri locale și ajutând la organizarea a două tabere de vară pentru copii și trei evenimente de strângere de fonduri.

Protecția copilului

  • Prin Proiectul DENAMIC, Centrul de resurse „Călăuza Solidarității” a oferit consultanță celor implicați în protejarea minorilor cu părinți plecați în străinătate. Asistenții sociali, medicii și profesorii au învățat legislația, copiii au fost informați despre efectele migrației, iar adulții despre cum se poate obține tutela copiilor.
  • Proiectul Dezinstuționalizarea a avut ca scop creșterea capacității de a oferi asistență familiilor aflate în situații de criză. Au fost formați 250 de specialiști din domeniul protecției copilului – inclusiv în asistență parentală.

Sprijinirea familiilor și a mamelor singure

 

  • Programul „În brațele mamei” constă din Centrul Maternal, Centrul de consultanță și Centrul de găzduire secundară „Casa Maria”. În Centrul Maternal au fost cazate anul trecut 20 mame în criză de sarcină și copiii lor. S-au făcut planuri individuale de sprijin pentru consolidarea relației mamă-copil, învățarea îngrijirii copilului și angajarea pe un drum către autonomie a mamelor.
  • Centrul de consultanță asistă mamele singure și familiile în criză temporară: 270 de familii au primit consiliere psihologică, asistență socială, juridică, spirituală și sprijin material până la trecerea perioadei de criză.
  • Apartamentul social „Spre independență” ajută la integrarea socială a șase orfane anual, după ce ele părăsesc sistemul rezidențial social la vârsta majoratului. Li se oferă servicii de: asistență socială, psihologică, spirituală, vocațională. Din 2007 și până în  2019, au fost integrate social 73 de tinere, care și-au găsit loc de muncă.

Formarea unei culturi a implicării

  • Proiectul „Young Diaconia” a fost lansat în 2007 pentru a dezvolta inițiativa și implicarea civică activă în rândul copiilor și tinerilor. În 2019, peste 1.000 de voluntari au sprijinit  campaniile de strângere de fonduri și de alimente, au distribuit prânzurile calde prin Cantina Mobilă și au organizat cinci tabere de vară pentru 320 de copii.

Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei activează în Republica Moldova din 2001 și este membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române. Are ca misiune să dezvolte modele de intervenție socială bazându-se pe abordarea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și își propune să creeze o societate activă și ghidată de valorile creștine.

Descarcă raportul integral de aici.


Donează aici, inclusiv prin PayPal


Vezi și:


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro!

Comentarii Facebook


Știri recente