Mănăstirile, tot mai prezente pe Instagram. Predică frumosul și ne fac dor de Dumnezeu

Așezămintele monahale, locuri retrase unde primează discreția și liniștea, au și un potențial fotografic uriaș. De aceea, tot mai multe mănăstiri și schituri au ales să fie prezente pe Instagram, rețea socială dedicată conținutului multimedia.

Deși monahii nu au nevoie de o identitate virtuală, prin administrarea acestor conturi, ale mănăstirilor din care fac parte, ei predică frumosul prin imagini cu peisaje mănăstirești, cu momente de rugăciune ori de lucru, clipuri cu imne sau sunete de toacă și de clopot, toate îndemnuri la curăție și sfințenie, la dor de Dumnezeu.

Echipa Basilica.ro, una dintre cele mai reprezentative instituții ale Bisericii în mediul online, este la curent cu prezența mănăstirilor pe rețelele de socializare și le promovează adesea, mai ales în cadrul proiectului Săptămâna în imagini.

Perioada pandemiei a încurajat prezența parohiilor și mănăstirilor în social media. În ceea ce privește Instagramul, s-a observat că majoritatea așezămintelor monahale și-au sporit activitatea pe această rețea de socializare în ultimii doi ani și cel puțin 20 de conturi noi au fost deschise.

Printre cele mai urmărite mănăstiri pe Instagram sunt Putna, Radu-Vodă și Oașa.

Cele mai noi 10 conturi deschise de așezăminte monahale românești pe Instagram sunt: Schitul Darvari, Mănăstirea Părhăuți, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Sânandrei, Mănăstirea Comandău, Mănăstirea Celic Dere, Schitul Bârnărel, Mănăstirea Slatina, Mănăstirea Sihla, Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Află mai multe despre proiectul „Biserica Online”, marca Basilica.ro.

Citește și mesajul Patriarhului Daniel de Ziua mondială a rețelelor de socializare.

Sursă foto: Instagram

Urmărește-ne pe Instagram: @Basilica.ro!

Comentarii Facebook


Știri recente