Maica Tatiana Răduleț în temnița comunistă

Una dintre viețuitoarele persecutate de comuniști a fost maica Tatiana Răduleț, stareță a Mănăstirii Tismana. Aceasta era originară din Berivoii Mici, fostul județ Făgăraș, născută la 22 iulie 1921 într-o familie numeroasă, de oameni simpli și credincioși, care la botez a primit numele de Victoria. După terminarea școlii primare din localitatea natală, este luată la București și crescută de o mătușă, care avea un atelier de croitorie. Urmează școala de croitorie, la final primind calificativul de absolventă de liceu. A lucrat în atelierul rudei sale de la București, până s-a hotărât să urmeze calea viețuirii monahicești. A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea, pentru ca în 1950 să se afle în tânăra obște de la Tismana, iar doi ani mai târziu să ajungă stareță. Așezământul în care viețuia abia trecuse de amenințarea închiderii de către autoritățile comuniste. În vara lui 1948, Tismana cunoscuse o amplă percheziție făcută de Siguranța comunistă, pentru ca, la puțin timp, chiar starețul Gherasim Iscu să fie arestat pentru susținerea membrilor rezistenței anticomuniste din Oltenia în frunte cu generalul Iancu Carlaonț și Radu Ciuceanu. În această situație, regimul a cerut închiderea Mănăstirii Tismana, mitropolitul Firmilian al Olteniei refuzând și venind cu soluția transformării acestui așezământ în chinovie de maici. Așa se face că, la începutul anului 1950, la Tismana se încropea o obște cu maici aduse de la Bistrița, Gura Motrului și Gologanu. Totodată, în urma inițiativei patriarhului Justinian de înființare a cooperativelor monahale, în Mitropolia Olteniei s-a constituit cooperativa „Propășirea”, care aduna sub o singură conducere ateliere monahale de la Tismana, Polovragi, Strâmba-Jiu și Gura Motrului. Fiecare mănăstire producea obiecte de uz casnic, la Tismana făcându-se bidinele și perii din păr de porc. Evident că „ochiul vigilent al partidului” – Securitatea – urmărea îndeaproape întreaga activitate, atât spirituală, cât și productivă. Atenția Securității a culminat în jurul anului 1958 cu descoperirea colonelui Iulian Popovici la Mănăstirea Polovragi. Acesta era fugar și condamnat deoarece în vremea războiului avusese funcția de comandant al Jandarmeriei Odesa. În acest sens, existau bănuieli pe care Securitatea nu le putea verifica, însă această descoperire a pus pe jar organele de represiune. S-au efectuat percheziții și anchete în Săptămâna Patimilor din 1958 și chiar în incinta mănăstirii, principalii acuzați fiind ieromonahul Veniamin Nicolae, președinte al cooperativei „Propășirea”, și maica Nicodema Vasilache, secretara Mănăstirii Tismana. Însă pentru Securitate cei doi inculpați nu puteau fi singurii vinovați de această „conspirație legionară”, mai ales că regimul se pregătea de aplicarea unui plan de limitare a personalului monahal din toate mănăstirile românești. Alături de aceștia, în iunie 1958, au fost arestați maica Tatiana Răduleț și alți doi clerici basarabeni, „fugiți de regimul sovietic”. După îndelungi și chinuitoare anchete, din care n-au lipsit acuzațiile de „delapidare din fondurile cooperativei Propășirea”, „conspirație și activitate legionară” și multe altele, la 24 octombrie 1959, prin Sentința nr. 197, Tribunalul Militar București o condamna pe maica Tatiana Răduleț la 16 ani de muncă silnică, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Craiova, Jilava și Târgșor. În 1964 nu a fost eliberată alături de ceilalți deținuți politici, ci și-a continuat executarea pedepsei, până în 1972. Din cauza bătăilor și umilințelor la care fusese supusă, în închisoare a căpătat o boală de nervi. După o perioadă de viețuire la Căldărușani, în decembrie 1977 a reușit să se întoarcă la mănăstirea de suflet, Tismana, de unde, la 24 februarie 1986, a trecut la cele veșnice.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 11 ianuarie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente