Andreea Tănăsescu, fondatoarea comunității La Blouse Roumaine, a acordat de Ziua Universală a Iei, un interviu, pentru Basilica.ro, despre trecutul și viitorul iei românești.
„Să redescoperim ia nu doar în muzee, ci în familie, în școală, în Biserică!”
La Blouse Roumaine este comunitatea care a declanșat una dintre cele mai importante mișcări culturale în ultimii 30 de ani, în România și în lume, promovând ia românească, patrimoniu mondial imaterial UNESCO, într-un simbol al rezistenței, în vremuri de continuă schimbare.
Andreea Tănăsescu este cea care în anul 2013 a inițiat Ziua Universală a Iei Românești, sărbătorită astăzi în peste 60 de state.
Într-o estetică a vremurilor ce amintesc de costumul tradițional purtat în semn de noblețe, de la Regina Maria până la Maria Tănase, româncele considerau ia un imago mundi, o moștenire a artei meșteșugului popular, împletită cu rugăciune, răbdare și iubire.
În cele ce urmează, cititorii Basilica.ro vor afla mai multe detalii despre cea care a redat României, prin cămașa cusută din firul istoriei ancestrale, ADN-ul cultural al poporului.
Rugăciune, de la răsărit la apus
Basilica.ro: Undeva, demult, în Țara Făgărașului, într-o casă cu 12 copii, bunica dvs. broda o hartă a simbolurilor românești. Mai târziu, dvs. aveați să o redați lumii, transmițând mai departe acest meșteșug. La ani distanță, apărați prin activism munca mâinilor înțepate de ace și a glasurilor care cântau imnul răbdării cândva…
Deși ați descoperit valoarea imaterială a iei de la o japoneză, ați moștenit de la bunica datina româncelor care se trezeau la răsărit pentru a lumina casa și care trăiau după principiul: poți să iei fata de la sat, dar nu poți lua satul din fată.
Care este rânduiala ce v-a fost transmisă de bunica și când ați descoperit cu adevărat valoarea iei românești?
Andreea Tănăsescu: Am avut privilegiul să cresc într-o familie în care bunica mea, Eugenia Judele (născută Lie), a adus cu ea, la București, toate rânduielile, rosturile și valorile lumii în care s-a născut – satul Mărgineni, de la poalele Munților Făgăraș.
Era o femeie cu o credință care muta munții din loc. De la răsăritul soarelui și până la apus, își începea și își încheia ziua în rugăciune. Nimic nu era întâmplător în viața ei: totul funcționa după un cod nescris, moștenit din generație în generație, o lege a firii, a credinței și a lucrului făcut cu rost.
Mă fascinau mai ales obiceiurile din preajma sărbătorilor – modul în care pregătea cozonacii, pasca sau colacii, avea un caracter aproape ceremonial.
Purta haine alese, cânta pricesne sau colinde cu o voce extraordinară, transforma bucătăria într-un spațiu sacru. Punea atâta iubire în tot ce făcea, încât uneori ne copleșea.
Durerea desprinderii de sat
Paradoxal, deși păstra cu sfințenie două cămăși țesute de mama ei, străbunica Maria, și cusute de ea – împreună cu întregul ansamblu al portului popular – bunica nu a vorbit niciodată deschis despre ie sau despre costumul tradițional. Le păstra în lada de zestre, bine ascunse.
Azi, când vorbim mai des despre traume, cred că durerea desprinderii de sat, de familie, viața grea din timpul și de după război, statutul țăranilor mutați la oraș în acea perioadă – toate au făcut ca ea să-și interiorizeze identitatea culturală, să n-o mai afirme în public.
Dar ea a transmis tradiția în cel mai profund mod: prin iubire, prin credință, prin valori pe care nu le-a trădat niciodată. Așa am înțeles ce înseamnă, cu adevărat, ia: un dar neprețuit al unei lumi adânci, păstrate în suflet, dincolo de vorbe.
Cu cât mai român, cu atât mai universal
Basilica.ro: De la George Enescu până la Constantin Brâncuși, s-au adeverit vorbele că un român, cu cât este mai român, cu atât este mai universal.
Dumneavoastră ați țesut dintr-o cămașă românească o mișcare culturală cu o direcție internațională. Deși ați locuit o perioadă la Londra, ați crezut în frumusețea iei românești pe care ați purtat-o pe cele mai înalte culmi.
Care este povestea din spatele conceptului La Blouse Roumaine și cum ați reușit ca data de 24 iunie să devină Ziua Universală a Iei?
Andreea Tănăsescu: Povestea a început cu dorința mea de a realiza un proiect media inovativ intitulat „10 (zece)”, prin care copiii și adolescenții să poată învăța, în era social media, cum să creeze filme inspirate din cultura lor. Am observat că, după 1989, nu s-au mai produs filme și seriale pentru copii și pentru familii, deopotrivă.
Pe vremea când am demarat acel proiect, lucram ca director de casting la studiourile de film de la Buftea și colaboram cu regizori și producători internaționali care au observat același lucru ca și mine, inclusiv faptul că noi, ca țară, nu ne valorizăm corect talentele.
Așa am început să caut, să cercetez un ansamblu de povești interconectate, cu rădăcini în mitologia poporului român, care să servească obiectivului nostru. Însă, pe parcurs, am descoperit că aceste povești nu au fost scrise, ci țesute, cusute, cioplite, pictate, cântate – și lista poate continua. A fost o adevărată revelație.
Ia, cămașa noastră de Lumină
Iar peste toate, ia – cămașa noastră de lumină – are funcția de matrice culturală, care, iată, în momente de mari transformări, exact ca în riturile de trecere, ajunge din nou la noi pentru a ne reda sensul, identitatea și protecția, căci rolul ei apotropaic rămâne nealterat, indiferent de timpurile istorice pe care le trăim.
Când am descoperit aceste lucruri, mi-am dorit să le împărtășesc, să creăm o rețea în jurul lumii care să ne conecteze din nou la valorile noastre, oriunde ne-am afla.
Am avut și șansa să lucrez la un documentar produs de Ridley Scott, intitulat „Viața într-o zi” (Life in a Day), prin care s-a documentat în premieră o zi din viața oamenilor de pe Planetă, cu ajutorul filmelor trimise de ei și selectate pentru a construi, în final, o poveste colaborativă. Se întâmpla în 24 iulie 2011.
La doi ani distanță, imediat ce am fondat comunitatea La Blouse Roumaine, inspirată de semnificațiile extraordinare ale zilei de 24 iunie în cultura și spiritualitatea noastră, am ales 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele și Drăgaica – ca zi pentru a sărbători și ia cu scopul foarte clar de a completa cadrul sărbătorilor cu haina, cu veșmântul care ne pune în starea de sărbătoare.
Aș vrea să mulțumesc, pe această cale, celor care m-au ghidat și m-au sfătuit să iau deciziile cele mai bune, care au generat ceea ce astăzi noi celebrăm cu atâta ardoare.
Cămașa cel mai greu de cusut, nu cea mai scumpă rochie
Basilica.ro: Inspirată de pictura lui Henri Matisse, prin mișcarea culturală creată, putem spune că astăzi, chipul șters de timp al muzei din tablou – Lydia Delectorskaya – care paradoxal nu era româncă, este înlocuit cu chipul oricărei femei care poartă ia românească. Prin La Blouse Roumaine, femeile din orice colț de lume se deosebesc, fiindcă educația este cea care dă lumii sens și valoare.
Știu că militați puternic pentru educație, susținând adesea că țelul dvs. va fi atins de abia atunci când fetele se vor întoarce la cămașa cel mai greu de cusut, și nu la cea mai scumpă rochie. Mai pot fi educate frumos tinerele fete într-o eră digitală, în care valorificarea patrimoniului imaterial este înlocuită cu luxul și cu etalarea ținutelor promovate de branduri?
Andreea Tănăsescu: Frumusețea autentică nu se pierde, ci trebuie doar reamintită. Fetele au nevoie de repere. Dacă le arătăm că o ie sau o cămașă cusută cu mâna poate spune o poveste mai profundă decât orice rochie scumpă, vor alege conștient.
Educația este un act de iubire și de răbdare. Nu le putem cere tinerelor să iubească ceea ce nu înțeleg. Dar dacă le oferim contexte vii – experiențe, ateliere, povestiri și modele reale – vor înțelege. Ia nu este doar un obiect, ci o formă de apartenență și un mod de a te conecta cu cine ești cu adevărat.
Luxul se transformă
Luxul se va transforma extraordinar de mult în anii ce vor urma. Cred că, în prezent, se destramă ca sistem, pe măsură ce tehnologia se imersează tot mai mult în viața noastră, aidoma unui scenariu de film SF.
Vom rezista ca umanitate doar prin creativitate și comunitate. Iar IA noastră (inteligența ancestrală) are aici un rol hotărâtor, pentru că este expresia imaterială și materială a ceea ce înseamnă: creativitate, familie, comunitate, credință, relația cu cosmosul și natura – exact ceea ce avem nevoie pentru a rezista în aceste timpuri.
Anul acesta, mai mult ca niciodată, am văzut multe fete tinere dornice să descopere, să poarte și să-și coasă propria ie sau cămașă. Se împlinesc 13 ani de când existăm, deci mămicile și-au împlinit cu brio misiunea: cunoașterea se transferă următoarei generații.
Mișcarea Give Credit
Basilica.ro: Sunteți prima femeie din lume care a luptat pentru drepturile patrimoniului imaterial, adresând un mesaj industriei de modă de lux. Fără teamă, ați lansat ceea ce azi la nivel global se numește mișcarea Give Credit. Exemplul v-a fost urmat de mexicani, care-și apără patrimoniul chiar cu prețul vieții.
Odată cu prima cămașă românească purtată în 2012, de renumita cântăreață Adele, care a pozat pentru coperta Revistei Vogue, ați contestat drepturile de patrimoniu imaterial românesc, care cel mai adesea nu sunt protejate legal. Câte case de modă de lux au încercat să fure conceptul iei românești și să și-l însușească pe nedrept și ce efecte are mișcarea Give Credit la ora actuală, la nivel global?
Andreea Tănăsescu: Sunt mai multe cazuri decât pot enumera. De la case de modă celebre la branduri de ultra fast fashion, mulți au luat fără să întrebe, fără să înțeleagă. Cel mai grav nu este inspirația în sine – care poate fi legitimă atunci când este însoțită de respect și transparență – ci ștergerea originii, negarea comunităților care au creat, transmis și păstrat acest patrimoniu viu.
Ștergerea originilor
Când o piesă tradițională este copiată și vândută în mod anonim, fără niciun fel de recunoaștere sau beneficiu pentru comunitatea de origine, se produce o formă profundă de injustiție culturală. Comunitățile nu doar că își pierd sursele de venit, dar sunt și excluse din narațiunea globală care le folosește moștenirea ca decor.
În același timp, tinerele generații pot ajunge să creadă că moștenirea lor nu are valoare, fiindcă o văd reambalată și comercializată de alții, sub alt nume, fără ca cineva să le spună: „aceasta este creația ta”.
Nevoia de dreptate
Mișcarea Give Credit s-a născut dintr-o nevoie de dreptate – nu doar pentru ia românească, ci pentru toate culturile lumii care au fost marginalizate sau reduse la „inspirație” exotică. Am cerut recunoaștere, consultare și, mai ales, responsabilitate.
De atunci, mesajul s-a propagat în diverse colțuri ale lumii, acolo unde comunitățile locale au început să-și apere moștenirea, uneori cu prețul vieții. Artizanii au început să-și creeze propriile branduri, să-și revendice rolul de creatori. În România, ne aflăm la începutul acestui proces – dar este un drum pe care trebuie să îl continuăm, cu curaj, cu răbdare și cu multă claritate.
Astăzi, există mai multă conștientizare, mai multă solidaritate, mai mult curaj. Vedem o reconfigurare a felului în care patrimoniul este înțeles, negociat și respectat. Dar Give Credit nu este doar o campanie: este o mișcare de redefinire a raporturilor dintre global și local, dintre artă și origine, dintre creație și responsabilitate.
Este o mișcare care abia a început – și care, în esență, propune un nou model economic și cultural: bazat pe recunoaștere, echitate și regenerare comunitară.
Viitorul iei românești
Basilica.ro: De-a lungul istoriei, ia a cunoscut schimbări semnificative. De la ia cu altiță, încreț și râuri, specifică în Oltenia, Muntenia și Moldova, pâna la ia cu tablă, purtată de femeile din Hunedoara și Banat. Ororile Războielor Mondiale și opresiunile regimului comunist au declanșat adevărate crize identitare, cămașa devenind începând cu secolul trecut mijloc de propagandă sau piesă de uniformă.
Astfel, contextul a favorizat la substituirea florilor și a culorilor cu rigiditatea și absența simbolurilor prin care româncele își câștigau cândva răgazul și răbdarea. Care este cea mai gravă schimbare pe care a suferit-o ia românească și cum vedeți viitorul ei?
Andreea Tănăsescu: Cea mai gravă schimbare pe care a suferit-o ia românească este pierderea sensului. În multe contexte, ia a devenit un obiect de decor sau de spectacol – frumos la vedere, dar golit de seva care i-a dat viață. S-a industrializat, s-a globalizat, a fost reinterpretată fără rădăcini și reprodusă fără respect pentru comunități.
Această pierdere a sensului nu este doar rezultatul globalizării, ci și al instrumentalizării politice sau simbolice. De-a lungul secolului XX, ia a fost folosită de elite și de regimuri politice pentru a-și construi o imagine de apropiere față de popor sau de autenticitate națională.
Uneori, aceste gesturi au fost oneste, de pildă în cazul Reginei Maria, care a iubit sincer portul tradițional și l-a purtat cu demnitate. Alteori însă, a fost folosită strict ca un instrument propagandistic, ca o uniformă identitară fără conținut spiritual sau cultural real.
După 1989, acest fenomen a continuat, într-o altă formă: ia a fost redescoperită de elitele culturale și de industria modei, dar nu întotdeauna într-un mod care onorează comunitățile care au creat-o. A devenit simbol de statut, de apartenență la un cerc „cultivat,” dar de multe ori lipsit de legătură cu rostul și rânduiala din care ia și cămașa s-au născut.
Ia, martor al unei culturi integrale
Există riscul unei forme de elitism cultural în care ia este venerată ca obiect estetic, dar ignorată ca document de memorie vie, ca martor al unei culturi integrale. Și totuși, viitorul iei poate fi luminos – dacă ne întoarcem cu smerenie la sursă.
Dacă o redescoperim nu doar în muzee, ci în familie, în școală, în biserică, în comunitate. Dacă îi redăm sacralitatea, fără a o îngheța într-o vitrină. Ia nu trebuie protejată doar ca o relicvă, ci trăită ca un legământ: între generații, între om și natură, între trup și suflet.
Ia este un text sacru cusut cu mâna. Și, ca orice text sacru, nu cere doar admirație, ci înțelegere, asumare și viață.
Ia, poveste de dragoste internațională
Basilica.ro: Yves Saint Laurent, unul dintre cei mai apreciați designeri ai secolului al XX-lea, a fost fascinat de frumusețea și simbolistica iei românești, pe care a integrat-o în creațiile sale couture.
Potrivit site-ului lablouseroumaine.io Didier Grumbach, decanul Institutului Francez de Modă și Președinte al Camerei Sindicale de Haute Couture, a rezumat în câteva cuvinte pasiunea lui Yves pentru ia românească: „A fost, în mod clar, o poveste de dragoste. Când a decis să facă o colecţie românească, a fost cu totul neaşteptat. La vremea aceea locuia în Marrakesh, dar a fost oricum o dorinţă reală. S-a inspirat din ceva ce îi plăcea extrem de mult”.
Ce amintiri păstrați cu Yves Saint Laurent și ce impact credeți că a avut alegerea iei în colecția sa?
Andreea Tănăsescu: Yves Saint Laurent a avut marele merit de a conecta opera lui Henri Matisse, La Blouse Roumaine, cu moda haute couture – acel pas necesar de care aveam nevoie pentru ca, mai târziu, La Blouse Roumaine să se poată întoarce la adevărata sa sursă de inspirație: arta femeilor românce.
Faptul că Yves Saint Laurent a creditat sursa – atât pictura originală, cât și cultura românească tradițională – este extrem de important și reprezintă o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o industriei modei, o moștenire deseori ignorată în epoca în care trăim.
În perioada respectivă, anii ’70–’80, iile create special pentru piața internațională se produceau în România și se vindeau în toate colțurile lumii. Dar, în afara etichetei „Made in Romania,” aceste piese nu aveau atașată nicio informație culturală – cu atât mai puțin un brand sau un concept de marketing autentic.
Recunoașterea iei românești de YSL
Aici cred că Yves Saint Laurent a contribuit major: i-a oferit iei o origine recunoscută și o valoare certă, într-o lume în care efemerul este regula. A avut viziunea de a vedea în ia românească nu doar un obiect decorativ, ci un simbol atemporal al eleganței.
A și menționat faptul că bluza românească nu va ieși niciodată din modă, tocmai pentru că, asemenea tuturor veșmintelor tradiționale, se transmite din generație în generație. Este un act de continuitate culturală și de memorie colectivă, care transcende trendurile și se ancorează în identitate.
Basilica.ro: Care este mesajul Andreei Tănăsescu de Ziua Universală a Iei?
Andreea Tănăsescu: Reconectați-vă cu rădăcinile. Acolo este seva noastră!
La mulți ani iei românești, cu dragoste și recunoștință nețărmurită pentru femeile care au creat, transmis, păstrat și îmbogățit veșmântul nostru de lumină — și cu speranță pentru cele care vor urma, astăzi și întotdeauna.
Foto credit: La Blouse Roumaine
