Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși va fi organizată în 2023 la Timișoara, după trei ani de întrerupere

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat vineri organizarea unei noi ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), în septembrie 2023.

Gazda evenimentului va fi Timișoara, orașul reședință al Mitropoliei Banatului. Orașul de pe Bega va fi și Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Programul și condițiile de participare vor fi transmise în perioada următoare de Arhiepiscopia Timișoarei.

Precedenta ediție a reunit la Craiova în 2019 peste patru mii de tineri din toată lumea.

ITO este un eveniment al comuniunii și al bucuriei, precum și al cultivării relațiilor interortodoxe. Întrunirea presupune participarea, pe parcursul a 3-4 zile la slujbe, activități recreative, conferințe, dar și ateliere de lucru.

Patriarhul Daniel a fost prezent la majoritatea edițiilor. „Să folosiţi timpul şederii voastre la Craiova ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a speranţei şi a iubirii de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor”, transmitea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la precedenta ediție ITO.

ITO 2023 va fi a șaptea Întâlnire Internațională a Tinerilor Ortodocși, după edițiile din Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), București (2016), Iași (2017), Sibiu (2018) și Craiova (2019).

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene


Știri recente

Parohia Augsburg a aniversat 30 de ani de la înființare

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Augsburg, Germania, a aniversat 30 ani de la înființare, printr-o serie de manifestări liturgice și culturale. Sâmbătă, comunitatea s-a rugat împreună cu  Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei…