Încep Serile Filocalice la București

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala București, organizează în perioada 15-30 noiembrie simpozionul ‘Serile Filocalice – Dumitru Stăniloae’, ediția a XVI-a, informează „Ziarul Lumina”. Prima conferință în cadrul Serilor Filocalice va avea loc în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, marți, 15 noiembrie, ora 18:00.

Și la această ediție, în fața studenților vor vorbi numeroși invitați de seamă atât din țară, cât și din străinătate, care vor împărtăși celor prezenți experiența și cunoștințele lor. În prima seară, invitat este Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care va vorbi despre ‘Biserica și tinerii, biserica din sufletul studentului’. Următoarele conferințe se vor desfășura după următorul program: miercuri, 16 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept din București, părintele profesor Ioan Caraza va prezenta hristologia pnevmatologică a Sfântului Chiril al Alexandriei în spiritualitatea părintelui Dumitru Stăniloae. Joi, 17 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Înalt Preasfințitul Părinte Iosif Pop, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, va evidenția importanța discernământului sau a minții Duhului Sfânt. Marți, 22 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Înalt Preasfințitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va explica ce dragoste nu cade niciodată. Miercuri, 23 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, părintele profesor Constantin Coman va vorbi despre ‘Tensiunea între lume și Împărăția lui Dumnezeu’. Duminică, 27 noiembrie, ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, părintele profesor Gheorghe Holbea va reliefa ‘frumosul’ în literatura marelui scriitor Dostoievski, iar luni, 28 noiembrie, la aceeași oră și locație, părintele Nicolae Tănase va vorbi despre copiii care cresc într-o lume fără suflet.

Studenții interesați pot participa la fiecare dintre aceste întâlniri, organizatorii așteptând un număr cât mai mare de persoane să vină și să se bucure de prezența personalităților care vor vorbi în aceste seri.

Comentarii Facebook


Știri recente