În această zi, în Joia săptămânii a șasea după Paști, prăznuim înălțarea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Încă de pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Patimă, le făgăduise venirea Preasfântului Duh, zicând: „E de folos să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni”. Și iarăși: „Când va veni Acela, vă va învăța pe voi tot adevărul”. De aceea, după învierea cea din morți, arătându-Se lor timp de patruzeci de zile, nu necontenit, ci din când în când, mâncând și bând laolaltă cu ei și înfățișându-le și mai lămurit învierea, în cea din urmă zi, făgăduindu-le multe despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu, le-a poruncit lor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să rămână acolo, așteptând venirea Preasfântului Duh, trebuind să fie botezați și în Duhul, căci mai înainte nu fuseseră botezați decât numai în apă, de Ioan. Deci le-a poruncit lor să rămână în Ierusalim, ca acolo să se întărească mai întâi propovăduirea Evangheliei, ca nu cumva depărtându-se în locuri străine să poată 11 cu ușurință defăimați; și pentru că trebuia să se pregătească acolo ca niște ostași, cu armele Duhului, și așa să pornească la luptă, pentru propovăduirea Evangheliei.
Iar când a sosit vremea înălțării, Mântuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Măslinilor (numit așa fiindcă erau mulți măslini sădiți pe el) și le-a grăit lor despre propovăduirea Lui până la marginea lumii, cum și despre viitoarea Lui împărăție,|;j cea necuprinsă cu mintea, deoarece vedea că și ei vor să-L întrebe despre cele ce trebuiau să facă. Și de față fiind acolo și Maica Sa, a trimis înaintea lor îngeri, ca să le arate suirea la cer. Și, pe când ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtându-L în sus. Și astfel, înconjurat de îngerii trimiși înaintea Lui, care se întreceau unii pe alții să ridice porțile cerurilor și care erau uimiți de roșeața de sânge a trupului Lui, S-a înălțat și a șezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcați cu Dumnezeu, și făcându-1, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui. Iar niște îngeri, în chip de bărbați, au stat înaintea Apostolilor, zicând: Bărbați galileeni, ce stați de vă mirați, uitân-du-vă spre cer? Acest Iisus Dumnezeu, pe Care îl vedeți cu trup, așa va veni iarăși, cu trup adică, dar nu ca mai-nainte, în sărăcie și tăcere, ci înconjurat de îngeri, cu slavă mare, precum îl vedeți acum.
Atunci Apostolii, încetând de a mai privi, s-au întors din Muntele Măslinilor. Acest munte este foarte aproape de Ierusalim, cam la două mii patru sute de pași; adică la un drum de sâmbătă. Căci Moise orânduise în Lege ca numai atâția pași să se facă sâmbăta; de altfel, chiar Cortul Mărturiei era departe de tabăra iudeilor, în pustie, numai cu atâția pași. De aceea li se îngăduia să meargă sâmbăta acolo, spre a se închina; dar o călătorie mai lungă nu le era îngăduită. Din această pricină drumul acesta era numit calea sâmbetei. Pornind de aici, unii cred chiar că înălțarea lui Hristos s-ar fi întâmplat sâmbăta, ceea ce însă nu este sigur.
Apostolii, întorcându-se în Ierusalim, s-au urcat în foișorul cel de sus, în care se adunau ei împreună cu femeile mironosițe și cu Maica Cuvântului, petrecând în post, rugăciune și cerere, așteptând venirea Preasfântului Duh, potrivit făgăduinței.
(Sinaxar în Joia Înălțării extras din Penticostar, Editura IBMO, București, 1999)
