Scriitoarea Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoare a Ortodoxiei în timpul regimului comunist, a trecut la cele veșnice în urmă cu șapte ani, în data de 23 ianuarie 2018.
„A mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății sale în timpul regimului comunist ateu. Autentică personalitate morală, deținută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române”, transmitea Patriarhul Daniel în mesajul de condoleanțe adresat în 2018.
Aspazia Oțel Petrescu s-a născut în data de 9 decembrie 1923 la Cernăuți. Între 1944 și 1948, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, iar în perioada 1946-1948 a lucrat ca dactilografă la Centrul de Studii Transilvane.
Încă din perioada facultății, Aspazia Oțel Petrescu și-a manifestat interesul pentru temele comune dintre creștinism și literatură. În acest context, a susținut, în cadrul Frăției Ortodoxe Române Studențești, o conferință cu tema „Iisus în poezia română”.
În data de 9 iulie 1948, a fost arestată și condamnată la 10 ani de temniță grea pentru convingerile sale anticomuniste. A ispășit această pedeapsă în închisorile de la Mislea, Dumbrăveni și Miercurea Ciuc. După executarea pedepsei, i-au fost adăugați încă 4 ani de detenție, revenind la închisoarea Mislea.
În 1958, s-a stabilit la Roman, iar în 1964 s-a căsătorit cu Ilie Alexandru Petrescu.
După Revoluția din 1989, Aspazia Oțel Petrescu s-a implicat activ în comemorarea celor care au suferit în închisorile comuniste, fiind unul dintre fondatorii paraclisului de la Mislea (1994).
De-a lungul vieții, Aspazia Oțel a scris și publicat cărți care îi evidențiază talentul literar și calitatea sufletească de a-și trăi credința în Dumnezeu cu smerenie, bunătate și iubire pentru oameni.
Mărturii
Perioada petrecută în închisoare a fost una foarte dificilă, însă, după cum mărturisea, „rugăciunea i-a salvat viața” și Dumnezeu a ajutat-o să treacă peste toate greutățile. „Eu L-am văzut pe Dumnezeu ca pe un izvor care scaldă creația”, spunea adesea Aspazia Oțel Petrescu.
Despre „Bunul Dumnezeu”, aceasta spunea că Îl simțea ca o prezență, dar o „prezență care curge fără întrerupere printre lucruri și oameni”. „Nu se amestecă cu ele”, sublinia Aspazia Petrescu, „dar le scaldă, este permanent între ele. Este ca o Apă Vie. Este o curgere permanentă”.
Foto credit: Doxologia