În singura mănăstire ortodoxă din Tanzania a fost oficiată prima Sfântă Liturghie

În biserica mănăstirii de maici din Kidamali, Tanzania, a fost oficiată luni prima Sfântă Liturghie.

Liturghia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Agathonikos, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, împreună  cu un sobor de ieromonahi din Grecia și preoți tanzanieni, informează Doxologia.ro.

Prima mănăstire ortodoxă din Tanzania are hramurile „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Sfântul Paisie Velicikovski de la Mănăstirea Neamț”. La construcția lăcașului de cult au contribuit și unele mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Iașilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vizitat comunitatea ortodoxă din Tanzania în 2010 și 2011, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis și Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei.

După oficierea slujbei a fost pusă piatra de temelie pentru noul corp de chilii și anexe, necesare așezământului monahal.

Din obștea monahală fac parte și două monahii din România: Monahia Irina și Rasofora Sofronia.

Vezi și În Tanzania a fost sfințită o biserică în cinstea Sfinților Luca al Crimeei și Paisie Aghioritul

VIDEO | 230 de africani s-au convertit la Ortodoxie în Tanzania

Sursă foto: Doxologia.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Martie, Luna pentru Viață la Iași: Program

Martie 2020 va fi Luna „Pentru viață. Pentru părinți, pentru copii”, anunță România pentru Viață. Peste 900 de localități din România și Republica Moldova vor avea manifestări dedicate acestei cauze, iar punctul culminant va fi…