Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită duminică pentru prima dată la biserica de lemn din Minami-Alps, Yamanashi. Lăcașului de cult se află în cuprinsul primului cimitir din Japonia, înființat de ortodocșii români și deschis pentru cei de toate naționalitățile care vor să-și asigure odihna de veci conform religiei lor.
După aproximativ jumătate de an de amenajare, biserica poate fi folosită pentru slujbe, chiar dacă unele lucrări nu sunt încă finalizate.
Donatorii care au contribuit la ridicarea bisericii vor fi pomeniți la Sfânta Liturghie.
„Noi nădăjduim ca această bisericuță să dăinuiască până la sfârșitul veacurilor. Prin Dumnezeiasca Liturghie, sfințirea se revarsă și asupra împrejurimilor, binecuvântând locul, pe cei care viețuiesc aici și pe cei care își dorm somnul de veci în cimitirul alăturat”, a transmis parohia românească într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Lucrările continuă
În perioada următoare vor continua lucrările de amenajare și înfrumusețare a bisericii. Candelabrele și crucea pictată urmează să fie aduse din România, iar în exterior urmează să fie realizate noi lucrări.
Parohia românească dorește să aibă loc slujba de sfințire după finalizarea lucrărilor, care se estimeză în anul 2027.
Piatra de temelie a bisericii în stil maramureșan a fost sfințită anul acesta în martie. Biserica de lemn a fost construită în România, apoi demontată și transportată în Japonia pentru a fi reasamblată.
Parohia din Minami-Alps îi are ca ocrotitori pe Sfântul și Dreptul Lazăr, cel înviat din morți a patra zi, și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.














