În Arhiepiscopia Dunării de Jos va fi construită o biserică în cinstea Sf. Luca al Crimeei

Arhiepiscopul Casian a sfințit joi piatra de temelie pentru biserica schitului din proximitatea comunei Frumușița, Galați. Unul dintre hramuri va fi închinat Sfântului Luca al Crimeii (11 iunie).

Hramul principal va fi sărbătorit de Acoperământul Maicii Domnului.

Schitul din Frumușița aparține de Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” – Cudalbi.

„Prin sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, până în prezent au fost realizate drumului de acces către schit şi alimentarea cu apă a aşezământului monahal, în prezent efectuându-se lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare, alimentarea cu energie electrică şi demararea lucrărilor de construcţie la noua biserică”, a declarat Pr. Rareş Bucur – Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În omilia rostită, ierarhul a explicat sensurile duhovnicești ale sfințirii locului unde „se va înălța o nouă biserică, în care locuitorii din împrejurimi cu suflet mare şi cei care se vor afla în trecere prin această zonă se vor putea ruga Milostivului Dumnezeu și îi vor pomeni pe cei trecuți la cele veșnice”.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit şi despre viața Sfântului Luca al Crimeei, „ierarh mărturisitor şi doctor fără de arginţi care a pătimit mult în temniţele comuniste pentru dragostea şi credinţa în Hristos”.

După sfinţire, ierarhul a oficiat o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra poporului dreptcredincios din satele de la Dunăre și s-a rugat pentru „odihna sufletelor celor adormiți, aflați în inimile și pe pomelnicele celor prezenți”.

Sfântul Luca al Crimeei

Sfântul cunoscut ca nou doctor fără de arginți și făcător de minuni a fost canonizat în anul 1996 și de atunci cinstirea lui s-a răspândit în toată lumea ortodoxă.

În România, Sfântul Luca este cinstit oficial începând cu anul 2013 când Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

O parte din moaștele sale se află și în țara noastră, la Paraclisul Institutului National de Endocrinobgie „C.I. Parhon”, precum şi în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente