Icoana Învierii Domnului este, de fapt, icoana Pogorârii la iad, ultima treaptă a scării smereniei Mântuitorului, a drumului Crucii. Spre deosebire de alte icoane praznicare, cea a Pogorârii la iad nu-și află un suport canonic în Sfintele Evanghelii. Există o deosebire importantă între iconografia catolică și cea ortodoxă. Dacă în spiritualitatea apuseană Hristos este reprezentat asemenea unui atlet sau cavaler biruitor ce iese din mormânt purtând un steag ca semn al biruinței, în cea răsăriteană El este întotdeauna reprezentat în relație directă cu omul.
„Este o compoziție complexă care îl are plasat în centru pe Mântuitorul Hristos redat în veșminte de slavă în momentul coborârii la iad și în același timp și al ridicării. Este o compoziție care surprinde cumva simultaneitatea acestor două mișcări, ascendentă și descendentă. Trupul Mântuitorului, ca în toate scenele de slavă, este înconjurat de acest halou luminos numit mandorlă, într-un degrade cromatic realizat în nuanțe de închis spre deschis ilustrând în culori dogma energiilor necreate a luminii care izvorăște din Ființa lui Dumnezeu de necunoscut și nepătruns”, a declarat pentru TRINITAS TV Asist. Dr. Ștefan Ionescu-Berechet de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București
În icoană apar întotdeauna reprezentați protopărinții Adam și Eva, pe care Mântuitorul îi ridică din mormintele lor. Scena accentuează întâlnirea dintre „Adam cel vechi”, cel care a căzut, și „Adam Cel Nou”, Care a venit să-l ridice.
Una dintre cele mai vechi reprezentări legate de Învierea lui Hristos este cea în care Apostolul Toma vede și atinge rănile Mântuitorului ridicat din morți, devenind un martor important al biruinței hristice.
