Hristos nu spune că va fi identificat în mai marii lumii, ci în cei prea mici – Episcopul Ignatie

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Episcopul Ignatie a prezentat câteva dintre învăţăturile evangheliei care a fost citită în lăcaşurile de cult ortodoxe.

Ierarhul a subliniat că Hristos nu se identifică „în mai marii lumii, ci în cei prea mici”.

Nici în cei care sunt „plini de slavă, huzuresc şi îşi agonisesc averea din munca celor săraci”, nici cu cei care „îi desconsideră pe cei mai simpli”.

„El se identifică cu cei mici, smeriţi, cu cei care încearcă să ducă o viaţă simplă şi să aibă atenţie faţă de cei care sunt în nevoi”, a atras atenţia Preasfinţia Sa.

Episcopul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ilie” din Huşi.

În predica rostită, a vorbit şi despre cum poate fi recunoscut Hristos în aproapele nostru.

„Ca să poţi să vezi chipul lui Hristos în cel sărman, în cel flămând, însetat, gol, este esenţial să Îl cunoşti pe Hristos din altă parte”, explicând că în Sfânta Liturghie şi în  Sfânta Împărtăşanie „Îl înţelegem, cunoaştem şi primim pe Hristos”.

„Poţi să Îl recunoşti în semenii tăi, dacă tu te împărtăşeşti”, a afirmat Episcopul Huşilor.

El a adăugat că postul, metaniile şi rugăciunile reprezintă alte condiţii necesare pentru a-L recunoaşte pe Hristos în semeni.

Mai mult, ierarhul a evidenţiat în ce situaţie faptele noastre au „valoare veşnică”: „când Îl recunoaştem pe Dumnezeu în cel de lângă noi”.

Episcopul Ignatie a mai adus în discuţie normele Judecăţii de Apoi.

„Unicul criteriu al Judecăţii de Apoi este dragostea concretă pe care o manifestăm faţă de o persoană concretă, cu nevoi concrete”.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente