Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat drept „Ocrotitor al Bucureștilor” în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea. Generalizarea cultului său însă, a avut loc într-o perioadă grea pentru creștinii ortodocși din România, în plin regim comunist ateu.
Datorită numeroaselor minuni și evlaviei credincioșilor, la propunerea Patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotăra, în data de 28 februarie 1950, generalizarea cultului Sfântului Dimitrie cel Nou. Proclamarea festivă a canonizării sale urma să aibă loc cinci ani mai târziu.
„Această horărâre a fost transpusă în faptă în cadrul unor impresionante manifestări bisericești, la 27 octombrie 1955, în prezența multor ierarhi români și străini și a numeroși preoți, călugări și binecredincioși creștini din București și din alte localități din țară. De atunci, evlavia credincioșilor români față de acest sfânt odrăslit din neamul nostru a sporit și mai mult”, se arată în volumul „Sfinți daco-romani și români” semnat de Pr. Mircea Păcurariu.
Printre ierarhii străini, au fost prezenți la evenimentele din urmă cu 68 de ani Patriarhul Chiril al Bulgariei și Arhiepiscopul Atenagoras de Thyateira, Exarhul de atunci al Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Occidentală.
„Sfântul Cuvios Dimitrie, al cărui cult Sfânta Biserică Ortodoxă Română l-a generalizat prin actul solemn de astăzi, este apărătorul comun al românilor și bulgarilor, care îl cinstesc deopotrivă, i se închină în același fel și îi cer ajutorul într-același fel. Astăzi, este ziua sfintei sale prăznuiri și noi, solii Bisericii Ortodoxe Bulgare, suntem îndeosebi de fericiți să-l întâlnim în această sfântă catedrală”, afirma la acea vreme Patriarhul Bulgariei.
Dincolo de evlavia pe care Patriarhul Justinian o avea față de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, inițiativa a fost și o dovadă de curaj din partea acestuia, explică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
„Pelerinajele și procesiunile la care participa un număr impresionant de oameni, evlavia credincioșilor pentru un sfânt al Bisericii, toate acestea deveniseră o sursă de îngrijorare pentru autoritățile centrale și edilii orașului. În aceste condiții, dat fiind și contextul socio-politic comunist – unii dintre cei mai ofensivi ani ai săi, autoritățile orașului urmăreau să obțină mutarea moaștelor sfântului din catedrală, pentru a fi dus într-una dintre mănăstirile din împrejurimi”, explică Preasfinția Sa.
Pentru manifestarea festivă din ’55, Patriarhul Justinian Marina a pregătit o rugăciune special pe care a rostit-o în genunchi în fața raclei cu sfintele moaște:
„Iară tu, Prea Cuvioase Părinte Dimitrie, ca unul ce cu îndrăznirea ta către Cel Atotputernic te-ai arătat la noi totdeauna sprijinitor nebiruit al celor din nevoi, doctor iscusit și lesne vindecător al celor bolnavi, neîncetat și fierbinte rugător către Dumnezeu al celor ce te cheamă cu credință și neadormit ocrotitor față de țara și orașul acesta, între care cu dragoste se cinstesc prea slăvitele tale moaște, întinde, te rugăm, brațul tău cel plin de bunătate și îngrădește cu ocrotirea și rugăciunile tale toate părțile creștinești care, împreună cu noi, mărturisesc dreapta credință și cheamă numele tău în ajutor”.
Decizia din 1950 includea canonizarea sau generalizarea mai multor sfinți ale căror moaște se aflau pe teritoriul țării noastre. Este vorba de 14 sfinți, printre care Cuvioasa Parascheva de la Iași, Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, dar și Mucenicul Ioan cel Nou de la Suceava.
Proclamarea festivă a tuturor celor 14 sfinți a avut loc tot în 1955, în contextul aniversării a 70 de ani de la obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
*Informații preluate dintr-un articol semnat de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în anul 2020.
Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Românești / Ziarul Lumina
