Pictura sacră, cunoaștere a lui Dumnezeu prin vederea icoanelor: PS Paisie Sinaitul a sfințit pictura unei biserici prahovene

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a sfințit duminică pictura și lucrările de renovare de la biserica Parohiei Valea Crângului din județul Prahova. „Pictura bisericească nu este o simplă artă, o spun teologi și artiști deopotrivă, ci este o viziune a lui Dumnezeu, o cunoaştere a lui Dumnezeu, prin icoane”, a spus ierarhul.

„Atunci când intrăm într-o biserică suntem învăluiți de privirile sfinților, de o lume a lui Dumnezeu imprimată pe pereții lăcașului, care ne dezvăluie istoria mântuirii, a iubirii lui Dumnezeu față de oameni, începând de la crearea lumii și până la Judecata de Apoi”, a afirmat Preasfinția Sa.

„Icoanele nu sunt doar simple imagini sacre, ci ele ne oferă sentimentul real al prezenței lui Dumnezeu și a Sfinților, a întâlnirii omului cu Dumnezeu și cu Sfinţii Lui.”

PS Paisie Sinaitul a binecuvântat duminică, 5 noiembrie 2023, pictura și lucrările de la Parohia Valea Crângului, jud. Prahova. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

„Pictura sacră sau bisericească are cu totul altă abordare față de pictura laică. De aceea, când privim o pictură bisericească bine realizată, aceasta trebuie să ne creeze sentimentul, perspectiva că noi stăm în fața lui Dumnezeu și nu Dumnezeu stă în fața noastră”, a mai explicat episcopul vicar patriarhal.

„Când ne uităm la icoana Mântuitorului Hristos Pantocrator, Atotțiitorul, care ocupă spațiul din cupola centrală a bisericii, vedem că El ne privește și ne binecuvântează pe noi. Noi suntem creația Lui, lumea creată de Dumnezeu, iar Dumnezeu ne privește, ne binecuvântează și ne cheamă la comuniune cu El.”

PS Paisie Sinaitul a binecuvântat duminică, 5 noiembrie 2023, pictura și lucrările de la Parohia Valea Crângului, jud. Prahova. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

După binecuvântarea picturii și a lucrărilor, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să se identifice cu bogatul nemilostiv, chiar dacă se cred săraci. „Fiecare dintre noi are un Lazăr la ușa sa!” a spus ierarhul.

Mulțumiri și distincții pentru sprijinitori

În cadrul Slujbei, Parohul Ionuț Voinea a fost hirotesit iconom stavrofor.

„La această zi de bucurie pentru toţi clericii și credincioşii parohiei Valea Crângului, dorim să transmitem felicitările și aprecierea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în mod deosebit pentru părintele paroh Ionuț Voinea, pentru părintele protoiereu Ionuț Negoiță, precum și pentru toți cei care au contribuit la lucrările de restaurare a picturii, de completare cu pictură nouă, de reparare a bisericii, cât și la lucrările de construire a casei praznicale”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

„Dorim să mulțumim Secretariatului de Stat pentru Culte, Primăriei orașului Urlați, județul Prahova, precum și tuturor celor care au ajutat la organizarea slujbei de sfinţire și a întregii manifestări dedicate acestui eveniment, prin lucrarea și prin prezenţa lor.”

Pictura bisericii, lucrările de renovare și casa praznicală de la Parohia Valea Crângului, jud. Prahova, au fost sfințite duminică, 5 noiembrie 2023, de PS Paisie Sinaitul. Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Episcopul Vicar Patriarhal a înmânat diplomele și distincțiile acordate de Părintele Patriarh Daniel persoanelor care s-au implicat în susținerea activităților pastoral-misionare și administrativ-edilitare ale Parohiei Valea Crângului.


Parohia Valea Crângului din județul Prahova are hramurile „Sfinții Voievozi” și „Sf. Martiri Brâncoveni”.

Vezi și:

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente