Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița au demarat vineri, 7 octombrie 2016, un proiect de incluziune socio-educațională. Proiectul vizează, pentru început, ajutorarea a 20 de copii proveniți din familii cu o situaţie financiară fragilă, stabilite în cartierele Romlux și Halta Teiș din Municipiului Târgoviște. Argumentul principal al acestui demers este însăși ideea că educația…
Preoții slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, cu ajutorul credincioșilor, au demarat joi, 5 octombrie 2016, un proiect ce are în vedere asigurarea mesei de prânz a fiecărei zile, pe tot parcursul anului școlar, pentru cinci elevi cu posibilități materiale reduse, de la Liceul Voievodul Mircea din Târgoviște. Prin acest proiect se urmărește sprijinirea materială…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, doi copii nevăzători din Parohia Fierbinți au beneficiat, în aceste zile, de consultaţii în cadrul Fundaţiei Policlinicii Sociale „Regina Maria” din Bucureşti. Totodată, micuţii au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale la Spitalul Clinic de Oftalmologie Lahovari în vederea ameliorării stării lor de sănătate. Costurile tratamentului, în valoare…
Arhiepiscopia Târgoviştei a oferit vineri, 16 septembrie 2016, sprijin financiar unui tânăr cu probleme de sănătate din comuna Ocniţa, jud. Târgovişte. Acţiunea social filantropică s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, informează site-ul oficial al Eparhiei. Un tânăr din Com. Ocnița, cu mari probleme de sănătate, a primit un ajutor de 4.133…
La Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei a avut loc vineri, 9 septembrie 2016, o nouă acţiune social-filantropică, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoțit de Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a dăruit rechizite școlare pentru 30 de elevi, dintre care 22 de la Centrul Social Floare…
Opt copii din cadrul Apartamentului social „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Centrul social-creștin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, au primit vineri, 19 august 2016, pachete cu alimente. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Protoieria Târgoviște Nord, cu sprijinul mai multor parohii din jurisdicție, a oferit alimente copiilor din cadrul Apartamentului social „Sfântul Ierarh Nicolae”. Acţiunea filantropică…
Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, miercuri, 03 august 2016, copiii din cadrul Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei au primit în dar un computer nou, în valoare de aproximativ 1.500 lei, necesar activităţilor educaţionale. Donația a fost posibilă cu ajutorul Părintelui Protoiereu Sorin Neculaescu – Protopopiatul Târgovişte Sud şi al preoţilor Parohiei…
Copiii cu dizabilităţi de la Centrului de Servicii Sociale „Floare de Colţ” din Târgovişte, au primit luni, 18 iulie 2016, îmbrăcăminte, dulciuri şi alimente din partea parohiilor Măneşti, Sfinţii Voievozi şi Sfântul Gheorghe din Protoieria Târgovişte Nord, notează site-ul oficial al Eparhiei. Acţiunea, care a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei,…
30 de tineri de la Parohia Eroilor din Târgoviște, câștigători ai etapei eparhiale a Concursului Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”, au participat gratuit, în perioada 04-06 iulie 2016, la tabăra de vară organizată la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviștei de la Mânăstirea Peștera, informează Biroul de Presă al Eparhiei. Tabăra s-a…
35 de persoane private de libertate au primit pachete alimentare din partea Parohiilor Ghirdoveni I și Ghirdoveni II din Protoieria Târgoviște Sud. La data de 29 iunie Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte „Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România”, prilej cu care mai multe penitenciare din ţară au organizat Ziua Porţilor Deschise. În acest context, Arhiepiscopia…
Arhiepiscopia Târgoviştei a achiziţionat marţi, 21 iunie 2016, materiale de construcţie în valoare de 3.500 lei, în vederea reconstruirii casei unei familii din comuna Pietroşiţa, jud. Dâmboviţa, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Imobilul a ars recent în urma unui incendiu. Acţiunea social filantropică s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei. Suma…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, parohiile: Izvorul Tămăduirii, Sfinții Împărați și Sfinții Arhangheli din Municipiul Târgoviște au dăruit joi, 02 iunie 2016, Secției de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență articole de îmbrăcăminte, în valoare de peste 1.000 lei. După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Parohiile Speriețeni și…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, la Centrul social-creştin al Arhiepiscopiei, a avut loc luni, 30 mai 2016, întâlnirea dintre 10 copii aflaţi în grija DGASPC – Dâmboviţa şi a unor asistenţi maternali, cu 30 de copii din grupa mijlocie a Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 din Târgovişte, sub coordonarea doamnelor educatoare…
Vineri, 29 mai 2016, s-au încheiat cele 20 proiecte social-filantropice derulate, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, prin Fondul pastoral eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Proiectele au debutat în perioada 18-22 aprilie 2016, în preajma marii sărbători a Învierii Domnului. Valoarea totală a proiectelor a fost de 19.000 lei, iar de ele au beneficiat 600 de…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a avut loc marţi, 24 mai 2016, premierea celor 28 elevi, câştigători ai Concursului, intitulat „Mesajul meu antidrog”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Evenimentul a avut loc la Palatul Copiilor din Târgovişte. Concursul a fost organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, sâmbătă, 14 mai 2016, un grup de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Coresi” din Târgoviște, au oferit o masă caldă unor oameni nevoiași din municipiu, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea Prof. Elena Mosor, Inspector activități extrașcolare în cadrul Inspectoratului Școlar…
Marţi, 18 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Tâgoviştei, parohiile Jugureni, Măgura, Scheiu I, Mislea, Cobia, Mănăstirea Cobia, Mănăstioara, Ulieşti şi Croitori, din Protoieria Găeşti, au oferit Căminului de bătrâni de la Jugureni produse de menaj şi igenico-sanitare, în valoare de aproape 2.000 lei, în cadrul obişnuitei activităţi filantropice eparhiale săptămânale de…
Arhiepiscopia Târgoviştei a construit o locuinţă nouă pentru o familie defavorizată, cu trei copii, din Comuna Văcăreşti, jud. Dâmboviţa. În preajma sărbătorii Naşterii Domnului, miercuri, 23 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de mai mulţi preoţi de la Centrul Eparhial, i-a vizitat şi le-a dăruit un televizor, lemne pentru încălzirea locuinţei pe…
La Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, miercuri, 23 decembrie 2015, în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a oferit daruri constând din dulciuri şi îmbrăcăminte unor copii de la Centrul de Servicii Sociale Floare de Colţ din Târgovişte şi din cadrul Apartamentului protejat Sf. Ier. Nicolae al Centrului Social Creştin…
30 de copii de la Asociația Națională a Surzilor, filiala Târgoviște, au primit daruri, joi, 17 decembrie 2015, din partea Arhiepiscopiei Târgoviştei. Darurile au fost împărţite, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, de către pr. Ionuț Ileana, Consilier Social-Filantropic și Misionar, și pr. Adrian Rada, Directorul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În…