Lucrările de replantare a livezii Mănăstirii „Sf. Trifon” din Șendreni se află în plin proces de desfășurare. Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a vizitat miercuri gospodăria agricolă de la mănăstirea gălățeană și s-a rugat pentru bunul mers al lucrărilor. Însoțit de membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi de protoiereii de Galaţi şi Covurlui, IPS Casian…
Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a dat startul „Lunii Plantării Arborilor” sâmbăta trecută în județul Dolj cu o acțiune de împădurire a unei suprafețe de 300 de hectare. Această zonă, unde sunt soluri nisipoase cunoscute drept „Sahara Olteniei”, reprezintă un areal puternic afectat de deșertificare, iar plantarea de vegetație forestieră reprezintă cea mai bună soluție…
La Mănăstirea Maglavit din județul Dolj s-a desfășurat vineri o acțiune de împădurire care nu a avut mesaj exclusiv ecologic, ci și unul profund mișcător, în contextul Lunii pentru Viață 2025: fiecare dintre cei 3.000 de copaci plantați a fost dedicat memoriei unui copil care nu a apucat să se nască. Acțiunea „Plantează un copac…
Peste 13.000 de hectare au fost afectate luna aceasta de incendiile de vegetație. Multe eparhii colaborează deja cu reprezentanții județeni și regionali ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a transmite credincioșilor un mesaj de vigilență și responsabilizare. Astfel, în Mitropolia Olteniei și în Arhiepiscopiile Sucevei și Rădăuților, respectiv Alba Iuliei, duminică au fost…
Primăria Capitalei a anunțat joi o acțiune de împădurire în Parcul Tineretului unde vor fi plantați peste 15.000 de puieți și arbori. Acțiunea va avea loc sâmbătă și duminică, de la ora 09:00, în zona Cuțitul de Argint. Arborii vor fi plantați pe o suprafață de aproximativ 5.700 de mp prin metoda inovatoare Miyawaki, cunoscută…
Arhiepiscopia Alba Iuliei a câștigat o finanțare de aproape 1,5 milioane lei, pentru a realiza un parc fotovoltaic cu o capacitate de producție energetică de 227 KW. Fondurile provin de la Uniunea Europeană și sunt acordate prin intermediul Ministerului Energiei. Contractul de finanțare „Noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum…
Ziua mondială a rezervațiilor și parcurilor naturale este serbată anual în data de 11 ianuarie. Ea a fost instituită în anul 1997 la inițiativa Centrului de Conservare a Faunei Sălbatice şi a World Wildlife Fund (WWF). Data a fost aleasă pentru a reaminti că prima rezervaţie naturală din lume, Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la…
Ziua economisirii energiei electrice este serbată la nivel mondial în data de 10 ianuarie și evidențiază necesitatea utilizării raționale a resurselor şi economisirea de curent electric. Istoria acestei zilei nu este foarte bine cunoscută, însă ea a fost serbată pentru prima dată de Alianţa Canadiană pentru Eficiență Energetică, Canadian Energy Efficiency Alliance (CEEA), conform Agerpres.…
Parcul Național Munții Măcinului (PNMM) va fi monitorizat video printr-un proiect care vizează creșterea eficienței gestionării incendiilor, pe fondul schimbărilor climatice. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și reunește expertiza a 47 de organizații și instituții din 13 țări europene și Taiwan. „Suntem singurul parc din România situat în bioregiunea stepică, unde covorul vegetal este…
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întâlnit vineri cu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și au semnat contractele de finanțare pentru șase proiecte de energie solară. Acestea vor permite alimentarea cu energie curată a Centrului Eparhial din Suceava și a cinci mănăstiri din eparhie. Reprezentanții Arhiepiscopiei au fost Pr. Viorel Ilișoi, Consilier la Sectorul Economic-Financiar și…
Știați că românii sunt cetățenii UE cu cele mai mici emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor? De asemenea, suntem pe locul trei în UE la eficientizarea consumului de energie, informează Credinromania.ro. Între 1990 și 2022, românii au redus cu 77% emisiile de gaze cu efect de seră, depășind semnificativ media…
Deşeurile provenite de la medicamentele neutilizate sau expirate pot fi colectate, de luni, la parterul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi. Mirela Grosu, Managerul IRO Iaşi, a precizat că deşeurile pot fi lăsate în recipienţi speciali, clasificaţi pe coduri de culoare, în holul de la parterul Ambulatoriului Extern, situat în corpul C dinspre strada General…
Mâncarea comandată de parizieni prin aplicația Uber Eats va fi livrată în pungi de hârtie fabricată din frunze căzute, informează Agenția de presă BucPress. Tehnologia de obținere pe această cale a celulozei din care se fabrică hârtia a fost patentată de Valentin Frecika, un tânăr născut la Sălcița, comuna Hust, Ucraina. Celuloza pe care el…
Echilibrul ecologic al Dunării a fost surprins în cadrul unei expoziții multimedia inaugurate vineri la Casa Avramide din municipiul Tulcea. Intitulată „Apa ne spune povestea”, expoziția reunește lucrări semnate de 11 participanți la rezidența artistică „Cu apele curate”, coordonată de asociațiile Mai Mult Verde și Matka și desfășurată în perioada 12-16 septembrie în orașul Sulina.…
O echipă internațională de cercetători a stabilit recent că un student al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a descoperit, în 1961, în Munții Bistriței (Carpații Orientali), cea mai veche plantă de pe pământ. Holotipul ei este depus în Herbarul UBB. Andryala laevitomentosa, o specie endemică, este unul din cele mai vechi organisme vii de pe…
A treia sâmbătă din septembrie a fost instituită ca „Ziua de Curăţenie Naţională”, prin Legea nr.266/2024, promulgată luni de Preşedintele Klaus Iohannis. Prin acest demers sunt vizate responsabilizarea cetățenilor și a autorităților publice în ceea ce privește acţiunile de curăţenie, reciclare și colectare separată a deșeurilor, se arată în textul legii. Potrivit documentului legislativ, „Parlamentul,…
Prognoza meteo pentru perioada cuprinsă între 24 și 28 octombrie, când se află în desfășurare pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou la București, anunță temperaturi normale pentru această dată. Joi, când va avea loc Procesiunea Calea Sfinților, valorile termice se vor situa în jurul temperaturii de 16-18 grade Celsius, cerul va fi variabil, iar vântul…
Un studiu recent, realizat de Reveal Marketing Research, arată că românii asociază din ce în ce mai mult reciclarea cu sustenabilitatea. Comparativ cu anii precedenți, studiul arată că, în 2024, aproximativ 20% dintre români asociază spontan cei doi termeni. „În 2024, reciclarea este primul cuvânt pe care românii îl asociază spontan cu sustenabilitatea, în proporție…
Ziua de Curățenie Națională a strâns până în acest moment 𝟏𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎 de înscrieri. Sâmbătă are loc a unsprezecea ediție, România alăturându-se altor 198 de țări în efortul de a reduce deșeurile și de a contribui la o lume mai curată. Cei care nu s-au înscris încă pot accesa acest formular, iar dacă au nevoie de…
Ziua de rugăciune pentru mediu a reprezentat un nou context potrivit pentru a exprima idealul de unitate în Hristos. Un moment dedicat acestei zile a fost organizat duminică la o mănăstire catolică de lângă Roma, printre invitați aflându-se Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Reprezentanții fiecărui cult au rostit rugăciunile lor pentru mediu,…