Aniversări și comemorări

PS Paisie Lugojanul împlinește 55 de ani

Alexandru Boboc
PS Paisie Lugojanul împlinește 55 de ani
Foto creditBASILICA

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împlinește sâmbătă 55 de ani.

Preasfinția Sa s-a născut în 24 octombrie 1971, la Curtea de Argeș. A studiat Medicina Veterinară la Timișoara (1991-1997), apoi a urmat cursurile de Teologie Ortodoxă Pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara (1997-2001).

Ca student, a activat în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România – filiala Timișoara (1992-1998), îndeplinind funcția de vicepreședinte (1993-1994). În această calitate s-a implicat în toate activitățile asociației, în mod special în organizarea conferințelor de spiritualitate ortodoxă.

În 1999 a fost tuns în monahism la Catedrala Episcopală din Gyula, după care a fost hirotonit ierodiacon (6 august), iar apoi ieromonah (7 august 1999).

Activitatea arhierească 

În 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit, iar în 9 februarie 2006, a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titulatura Lugojanul.

A fost hirotonit în 19 februarie 2006, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul s-a implicat în dezvoltarea activităților sociale și misionare ale Arhiepiscopiei Timișoarei, precum și în construirea și restaurarea unor lăcașuri de cult, între care cele de la Mănăstirile Săraca, Românești și Timișeni.

Printre proiectele pe care le-a sprijinit s-au numărat construirea Așezământului pentru persoane vârstnice „Sfântul Nicolae” din Checea și modernizarea unei cabine sterile necesare transplantului medular la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

În domeniul educației, între 2007 și 2014, a coordonat învățământul teologic timișorean și a predat la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. A susținut colaborarea dintre Biserică și mediul universitar, inclusiv în proiecte de restaurare și conservare a bisericilor monument istoric. Totodată, s-a preocupat de activitatea publicațiilor bisericești și de promovarea valorilor creștine în spațiul public.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5