Flux de știri
18:26basilica.ro
Întronizarea noului arhiepiscop la Roman
Noul Arhiepiscop ales al Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Giosanu, va fi întronizat duminica aceasta în Catedrala arhiepiscopală ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Roman, potrivit TRINITAS TV. Ierarhul va primi însemnele demnității arhiepiscopale și va fi condus spre jilțul istoricei Arhiepiscopii de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan. Ceremonia întronizării va avea loc…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Tradiția mersului cu Botezul
Credincioșii ortodocși primesc, zilele acestea, vizita preoților care vestesc Botezul Domnului și binecuvântează casele. Asemănător cu tradiția mersului cu icoana de Crăciun, obiceiul este respectat în toate eparhiile din țară, în unele zone având loc numai în Ajunul Bobotezei. „Vizitele acestea dinainte de Nașterea Domnului și dinainte de Bobotează sunt vizitele tradiționale în care preotul…
basilica.ro
17:50basilica.ro
Cântările specifice Bobotezei
La momentul Botezului Domnului Sfânta Treime se arată tuturor celor de față. Conform textului biblic, Mântuitorul Iisus Hristos, aflat la Iordan alături de Proorocul Ioan Botezătorul, primește o confirmare divină a originii și a misiunii Sale când Duhul Sfânt coboară peste El, iar Tatăl Ceresc îl recunoaște ca Fiu. Întreaga scenă este surprinsă și în…
basilica.ro
17:44basilica.ro
A trecut la Domnul stareța Mănăstirii Bistrița
Stareța Mănăstirii vâlcene Bistrița, stavrofora Mihaela Tamaș, a trecut la Domnul sâmbăta aceasta, la vârsta de 82 de ani. S-a născut pe 23 noiembrie 1932 la Gherla, îmbrăcând haina monahală în anul 1957. La Mănăstirea Bistrița a venit în mai 1992, revigorând viața monahală de aici. S-a remarcat printr-o activitate gospodărească deosebită, renovând întregul ansamblu…
basilica.ro
17:30basilica.ro
Liturghia Sfântului Vasile, în Ajunul Bobotezei
Luni, în Ajunul Bobotezei, în bisericile ortodoxe se va oficia, pentru a doua oară anul acesta, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, potrivit TRINITAS TV. Conform rânduielilor tipiconale, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar…
basilica.ro
17:00basilica.ro
Nașterea Domnului și Boboteaza
„Botezul Domnului” sau Boboteaza, prăznuită în fiecare an la 6 ianuarie, alături de ziua de pomenire a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii Mântuitorului. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Această îndoită sărbătoare…
basilica.ro
16:43basilica.ro
Corespondenţa Sfântului Ioan Gură de Aur: un testament spiritual
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete…
basilica.ro
16:35basilica.ro
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica dinaintea Botezului Domnului
În Duminica dinaintea Botezului Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
basilica.ro
15:54basilica.ro
Slujire arhierească la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Mare Proroc Ilie” din Craiova
În Duminica de dinaintea Botezului Domnului, 4 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la altarul Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Mare Prooroc Ilie” din Craiova, după cum aflăm de la diac. Ioniță Apostolache. Sfântul locaş de închinare este aşezat nu departe de centrul oraşului Craiova, vizavi de…
basilica.ro
15:30basilica.ro
Sfântul Ioan Gură de Aur, „trâmbiţa cea cu aur ferecată“
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete…
basilica.ro
14:51basilica.ro
Liturghie arhierească la Catedrala din Drobeta Turnu Severin
La 1 ianuarie 2015, în ziua praznicului Tăierii împrejur a Domnului Hristos şi a pomenirii Sfântului Vasile cel Mare, a cărui Liturghie s-a şi săvârşit, Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin de închinare a devenit neîncăpătoare. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. ”La ceas de sărbătoare,…
basilica.ro
14:21basilica.ro
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să stăruim în citirea Sfintei Scripturi
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete…
basilica.ro
13:55basilica.ro
”Gândeşte-te la toate păcatele săvârşite de tine!”
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete…
basilica.ro
13:32basilica.ro
Rugăciuni în noaptea dintre ani la Catedrala din Drobeta Turnu Severin
La Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin a fost săvârşită o slujbă specială în noaptea dintre ani. Câteva sute de credincioşi s-au rugat întâmpinând noul an civil sub semnul mulţumirii şi al recunoştinţei faţă de binefacerile primite de la Dumnezeu. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Alături de Preasfinţia…
basilica.ro
12:49basilica.ro
Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Romanului și Bacăului
Duminică, 4 ianuarie, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Roman, va avea loc ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim Giosanu în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Programul liturgic ce marchează acest moment istoric din viaţa eparhiei va debuta la Bacău în ziua de sâmbătă, 3 ianuarie 2015. Sâmbătă, de la ora…
basilica.ro
12:18basilica.ro
Prima zi a anului la Tulcea
Joi, 1 ianuarie 2015, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, precum şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Buna Vestire, paraclis episcopal, din Tulcea. Cu acest prilej a avut loc şi proclamarea în Episcopia Tulcii a anului…
basilica.ro
11:58basilica.ro
Hramul bisericii Sfântul Silvestru din Capitală
Sute de credincioși bucureșteni au participat vineri, 02 ianuarie 2015, în a doua zi a anului, la hramul bisericii „Sfântul Silvestru” din Capitală. În mijlocul acestora și a numeroșilor clerici prezenți s-a aflat și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un…
basilica.ro
10:30basilica.ro
Biserica alături de cei aflaţi în nevoi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, parohia Săpata – Protoieria Pitești, continuă seria actelor caritabile, beneficiari fiind enoriașii aflați în dificultăți materiale. În această perioadă, peste 40 de copii din parohie, au primit pachete cu dulciuri, prin grija preotului paroh și a familiei sale.…
basilica.ro
18:45basilica.ro
Te-Deum în catedrala mitropolitană, în noaptea dintre ani
Sute de credincioși clujeni au ales să pășească în anul 2015, în rugăciune. La miezul nopții au participat la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba de Te-Deum, săvârșită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează radiorenasterea.ro. În cuvântul rostit la final, ierarhul a arătat cum…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Anul Nou, la catedrala mitropolitană din Cluj
În prima zi a noului an, de praznicul „Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului” și la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile Cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană. În cadrul slujbei ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, alcătuit din consilieri de la…
basilica.ro