Credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei au trăit, zilele acestea, un moment istoric, întrucât au avut bucuria de a se închina la un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Cinstitul odor a fost adus, marți, 23 august 2016, la Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din municipiul Buzău, de o delegație din Grecia,…
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, aniversează joi, 25 august 2016, 87 de ani. Ierarhul s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile. A urmat cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat; între 1948 şi 1951 a studiat la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamţ, ca…
Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va susţine concerte în trei oraşe din Polonia în perioada 25 – 28 august 2016, după cum ne-a precizat Arhid. Mihail Bucă, fondatorul şi dirijorul Corului. Evenimentele beneficiază de sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia şi au loc în cadrul Festivalului Internațional Muzică în vechea Cracovie, al Festivalului…
Urmând rânduielilor canonice şi prevederilor Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, 6 tineri teologi împreună cu viitoarele soţii au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media. Evenimentul, devenit deja o tradiţie în Arhiepiscopia Dunării de Jos, a…
În perioada 1 – 4 septembrie 2016 se va desfăşura la Bucureşti Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox, un eveniment cu participare naţională şi internaţională, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Patriarhia Română. La eveniment vor participa şi 80 de tineri din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos,…
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a participat în perioada 22-23 august 2016 la evenimentele prilejuite de sfințirea bisericii-paraclis episcopal Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Amara, informează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. În data de 22 august 2016 Episcopul Sloboziei și Călărașilor a oficiat slujba de târnosire a bisericii schitului. Răspunsurile liturgice…
În perioada 22-27 august 2016 un grup de copii proveniţi de la două centre de plasament din oraşele Sibiu şi Cisnădie beneficiază de o tabără gratuită în staţiunea montană Păltiniş, judeţul Sibiu. Tabăra este organizată de Arhiepiscopia Sibiului și este găzduită de Centrul de Agrement pentru Tineret Păltiniş. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia…
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, participă în perioada 23-24 august 2016 la reuniunea absolvenţilor Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoţia 1969. Întâlnirea colegială care marchează 47 de ani de la terminarea studiilor universitare se desfășoară în municipiul Baia Mare, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Evenimentul a debutat marţi, 23 august 2016,…
În semn de adâncă compasiune cu cei afectaţi de cutremurul din regiunea Perugia (centrul Italiei), care a curmat multe vieţi omeneşti şi a provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul italian. În semn de solidaritate fraternă, îi îndemnăm pe…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit astăzi, 24 august 2016, la Reședința Patriarhală, vizita Excelenței Sale Domnul Grigorios Vassiloconstandakis, Ambasadorul Greciei în România. În cadrul întrevederii, Excelența Sa a mulțumit Patriarhului României pentru buna colaborare și și-a exprimat încrederea că bunele relații dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă a Greciei vor…
135 de bătrâni din cadrul căminului de la Mănăstirea Bogdăneşti, județul Suceava, au primit vineri, 19 august 2016, din partea mai multor parohii din Protoieria Fălticeni alimente proaspete, neperisabile şi conservate, articole de igienă și medicamente în valoare de aproximativ 6.000 ron, notează site-ul doxologia. Acțiunea social-filantropică s-a desfăşurat în parteneriat cu Ocolului Silvic Silva…
Copiii din cadrul Apartamentului Social Sfântul Ierarh Nicolae al Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei au plecat marți, 23 august 2016, în tabără, la munte, la Mânăstirea Peștera, Protoieria Pucioasa. Pe parcursul celor câteva zile, copiii se vor bucura de un program duhovnicesc și cultural, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Târgoviște. Tabăra de la Mânăstirea Peștera…
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a rostit duminică, 21 august 2016, un cuvânt credincioșilor Parohiei Băișoara în Duminica a IX-a după Rusalii, informează site-ul oficial al Mitropoliei Clujului. Înaltpreasfintia Sa a subliniat faptul că ceea ce cerem în rugăciune trebuie să cerem cu credință. Situațiile dificile prin care trecem în viață nu pot…
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat, în parteneriat cu Asociația Touristica din Buzău și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, proiectul de tineret Școala de bune maniere, după cum ne-a precizat Raluca Trocaru, inspector eparhial în cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul al Eparhiei. În perioada 17-21 august 2016, 20 de tineri, cu…
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a aflat duminică, 21 august 2016, în parohia din localitatea Frăţila, comuna Bulzeşti, judeţul Dolj. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția a oficiat Sfânta Liturghie. De asemenea, ierarhul a săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei. În cuvântul rostit, Mitropolitul…
Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost prezent duminică, 21 august 2016, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Turnu Roşu, judeţul Sibiu. Cu această ocazie, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor a făcut parte şi Protosinghelul Petroniu Tănase, stareţul mănăstirii sibiene, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. În cuvântul rostit,…
35 de copii din cadrul Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sfântul Stelian Iaşi, au participat în perioada 16 – 21 august 2016 la Întâlnirea de Vară a copiilor din familiile numeroase. În susţinerea s-au alăturat mai multe parohii, persoane fizice, ONG-uri și mănăstiri, notează site-ul Doxologia. Ţin să mulțumesc tuturor celor care…
Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în Podgorac (Bolievaţ), Serbia în data de 30 august 2016 printr-o serie de manifestări culturale. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni şi cu Asociaţia Ariadnae Filum pentru cultura a românilor/vlahilor din Serbia, notează într-un comunicat Departamentul de Comunicare al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi…
25 de copii participa în perioada 21-26 august 2016 la activităţile desfăşurate în tabăra de creaţie Credinţă şi artă pentru toţi, organizată de Episcopia Caransebeşului şi găzduită de campusul de vară de la Coronini al Universității Eftimie Murgu din Reşiţa, notează site-ul oficial al Episcopiei Cransebeşului. Beneficiarii acestei tabere sunt copiii cu vârste cuprinse între…
Peste 1.500 de spectatori au fost prezenţi duminică, 21 august 2016, la Festivalul Românilor de Pretutindeni organizat în satul Covăsânţ din judeţul Arad. La acest eveniment au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Român Ortodox din Ungaria. Spectacolul s-a desfăşurat într-un…