Parohia „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, Milton Keynes 2, Marea Britanie, a inaugurat un proiect educațional intitulat „Rădăcinile mele românești”, dedicat copiilor și adolescenților români care cresc în Regatul Unit. Proiectul a fost conceput ca un parcurs educațional structurat în zece întâlniri sub deviza „10 călătorii. O singură poveste: România”. Fiecare întâlnire este dedicată unor elemente esențiale…
Sfântul Nectarie Taumaturgul s-a născut în data de 1 octombrie 1846, în Silivria Traciei, în apropierea Constantinopolului (actualul Istanbul). Tânărul Anastasie, după numele primit la botez, a studiat teologia la Constantinopol, după care a mers în insula Hios, unde a fost pentru o perioadă profesor. La vârsta de 30 de ani a intrat în monahism…
Ziua persoanelor vârstnice în Patriarhia Română și la nivel internațional este serbată în prima zi a lunii octombrie. Sărbătoarea a fost instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2023, dedicat pastorației persoanelor vârstnice. Totodată, la nivel internațional, data de 1 octombrie promovează drepturile persoanelor vârstnice prin încurajarea participării active la viața economică,…
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe BASILICA. 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel: O perioadă de înnoire și consolidare a misiunii Bisericii Ortodoxe Române „Aceste aproape două decenii au reprezentat o perioadă de înnoire, de consolidare și de afirmare a misiunii Bisericii Ortodoxe Române în societatea…
Aula Magna a Palatului Patriarhiei a găzduit miercuri seară, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, concertul final și ceremonia de premiere a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul” 2026, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale. Evenimentul a fost transmis în direct de Trinitas TV, inclusiv pe Facebook și Youtube, și a fost…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a spus miercuri seară, la festivitatea de premiere a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, ediția a XVIII-a, că participarea la cântarea liturgică favorizează creșterea duhovnicească. Ediția din acest an a festivalului-concurs, înscrisă în tematica Anul omagial al pastorației familiei creștine și în Anul comemorativ al…
Pentru a spori comuniunea, Mănăstirea Mono din Canada, aflată sub ocrotirea „Înălțării Sfintei Cruci”, și-a serbat hramul sâmbăta trecută. Episcopul Ortodox Român Ioan Casian al Canadei a apreciat că mănăstirea devine, la fel ca cele din țară, un focar de credință. „Ne-am bucurat să vedem aici un număr atât de mare de preoți din zona…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte…
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat recent volumul monografic „Istoricul localității Popești-Leordeni și al Bisericii Vintilă Vodă de la întemeiere până în prezent”. Semnat de Pr. Ioan Bondar, parohul Bisericii Vintilă Vodă și Protopop de Ilfov-Sud în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, volumul reprezintă primul demers monografic care are în centru un monument…
Parohia Vintilă Vodă din Popești-Leordeni, județul Ilfov, a aniversat recent împlinirea a 350 de ani de la înființare. În Duminica a 18-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor numeros condus de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator la Atelierele Patriarhiei Române. Părintele consilier patriarhal a explicat…
Agerpres va digitaliza aproximativ 200.000 de fotografii și texte din arhiva sa istorică, printr-un proiect care se va desfășura până în septembrie 2029. Programul este intitulat: „Digitalizarea arhivei Agenției Naționale de Presă Agerpres în scopul conservării și valorificării acesteia ca serviciu de interes public în beneficiul cetățenilor, al cercetării, al entităților publice și private”. Proiectul…
Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia, Grecia, a ajuns miercuri dimineață la parohia bucureșteană „Sf. Ilie” – Ghencea. Sfântul odor a fost așezat spre cinstire de către credincioși alături de moaștele din patrimoniul parohiei. Comunitatea liturgică deține în patrimoniu și un fragment din moaștele Sf. Nichifor cel Lepros. Moaștele vor putea fi cinstite până…
Tropar Glasul 4 Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. Condac 1 Împărătesei celei…
Mănăstirea „Sf. Maria” – Urlați din județul Prahova a fost marți gazda Conferinței anuale a preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și a continuat cu o prelegere susținută de Arhid. Eugen Maftei, consilier…
Parohia românească cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, cunoscută ca Biserica „Sfânta Maria”, din orașul Dacula, Georgia, Statele Unite ale Americii, a aniversat 25 de ani de la înființare. Momentele festive s-au desfășurat la finalul săptămânii trecute, la care a participat Mitropolitul Nicolae al celor două Americi. Manifestările au început în ziua de sâmbătă cu oficierea…
„Toată lucrarea Bisericii s-a făcut ca un rezultat al cooperării, conlucrării și comuniunii sinodale”, a spus miercuri Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul momentului festiv din sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, prilejuit de împlinirea a 19 ani de la întronizarea ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Manifestarea a fost precedată de Sfânta Liturghie și…
Părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și directorul Publicațiilor Lumina ale Patriarhiei Române, a prezentat miercuri misiunea Bisericii Ortodoxe Române prin intermediul componentei pe care o coordonează. Cuvântul a fost rostit în Catedrala Patriarhală la slujba de mulțumire oficiată cu ocazia aniversării a 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Părintele a subliniat că cele…
Palatul Cotroceni, fostă reședință regală, a găzduit marți lansarea unui volum omagial dedicat aniversării unui secol de la turneul diplomatic al Reginei Maria în America. Scopul suveranei a fost acela de a consolida recunoașterea internațională a României Mari. La eveniment au participat Președintele României, Nicușor Dan, Prima Doamnă Mirabela Grădinaru, reprezentanți ai corpului diplomatic, personalități…
Programul eparhial „Liturghia copiilor” se va desfășura duminică și luni cu prilejul Zilei Mondiale a Educației. Acesta este organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Inițiativa a luat naștere de la ideea că participarea copiilor și tinerilor la Sfânta Liturghie vine în completarea formării creștine oferită prin ora de…
Oficialitățile statului au transmis miercuri felicitări Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul împlinirii a 19 ani de la întronizarea ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Mesajele au fost prezentate în cadrul momentului festiv de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, care a avut loc în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Printre cei care…