Pelerinajul organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s-a încheiat miercuri seară.
După ce ultimii credincioși s-au închinat, împreună cu voluntarii și reprezentanții structurilor de ordine publică și intervenție, slujitori ai Catedralei Patriarhale au purtat în procesiune raclele de la Baldachinul Sfinților până în interiorul lăcașului de cult.
Pe durata manifestărilor, credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și ale Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei.
În acest an, la sărbătoarea Ocrotitorului Bucureștilor, au fost aduse spre închinare moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea.
Programul pelerinajului a inclus proclamarea Soborului Sfinților Martiri Militari, sărbătorit în data de 26 octombrie.
















