Agenția de presă Mediafax a sărbătorit miercuri 35 de ani de la înființare printr-o gală aniversară. În cadrul evenimentului au fost acordate cinci granturi de excelență unor tineri cu rezultate remarcabile în domenii precum robotică, antreprenoriat, educație, științe exacte și cultură.
Gala „Mediafax 35 de Ani” s-a desfășurat în Sala „Mitiță Constantinescu” a Băncii Naționale a României, în prezența unor reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului diplomatic, economic, academic și cultural.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost reprezentat la eveniment de arhid. Nicolae Iftimiu, directorul Agenției de știri BASILICA.
Ceremonia aniversară a fost prezentată de actorul Șerban Pavlu și a inclus mesaje din partea autorităților, un documentar despre istoria agenției și acordarea granturilor de excelență.
Mesajul președintelui României a fost citit de consilierul de stat Roxana Butnaru, iar cel al premierului Luca Niculescu a fost prezentat de Dan Cărbunaru, fost jurnalist Mediafax și purtător de cuvânt al Guvernului.
35 de ani de jurnalism independent

În cadrul evenimentului a fost evocată perioada înființării agenției, în anul 1991, când România traversa o etapă de transformări politice și economice.
Mediafax a fost fondată cu scopul de a crea o agenție de presă independentă de partidele politice. Denumirea instituției amintește de fax, unul dintre principalele mijloace de transmitere a informațiilor utilizate în acea perioadă.
Prezentarea aniversară a urmărit dezvoltarea agenției de-a lungul celor 35 de ani, de la transmiterea știrilor către redacțiile de presă până la extinderea serviciilor digitale. A fost amintit și principiul jurnalistic „Întâi verificăm apoi transmitem”, fiind subliniată importanța verificării informațiilor și a asumării responsabilității pentru conținutul publicat.
Participanții au urmărit un documentar despre istoria Mediafax, prezentată în contextul principalelor evenimente care au marcat România și lumea în ultimele trei decenii și jumătate.
Cinci granturi pentru tineri cu rezultate remarcabile

Unul dintre momentele centrale ale galei a fost acordarea a cinci Granturi de Excelență Mediafax, destinate susținerii unor tineri care s-au remarcat în domenii precum tehnologia, antreprenoriatul, educația, cercetarea și cultura.
Grantul „Grigore Moisil”, dedicat digitalizării, a fost acordat echipei „Velocity” de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, care în anul 2026 a obținut locul întâi la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge din Statele Unite ale Americii.
Grantul „Virgil Madgearu”, pentru antreprenoriat, i-a revenit lui Luca Tacea, elev din Brașov care a dezvoltat aplicația Helpium. Platforma unică în Europa își propune să reunească servicii precum transportul, livrările, curățenia și reparațiile.
Grantul „Gheorghe Lazăr”, pentru educație și mediu, a fost acordat lui Teodor Moscalu, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, remarcat prin participarea la competiții internaționale de chimie și cercetare asociate cu MIT și Harvard.
Grantul „Henri Coandă”, pentru științe exacte, i-a revenit lui Răzvan Mihai Iacob, elev al Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București și medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Securitate Cibernetică.
Grantul „George Enescu”, dedicat culturii, a fost acordat Carinei Giorgiu, prima româncă admisă în corpul de balet al Operei Naționale din Paris.
Extinderea Mediafax Diaspora

În cadrul galei a fost prezentată și dezvoltarea proiectului Mediafax Diaspora, prin care agenția urmărește să consolideze legătura cu comunitățile românești din străinătate.
Adrian Artene, directorul editorial Mediafax, a evidențiat extinderea proiectului în Spania și Italia și a anunțat planuri pentru lansarea unor noi ediții în Germania și Republica Moldova, în anul 2027.
Referindu-se la rolul acestui demers, directorul editorial a subliniat importanța legăturilor dintre românii din țară și cei din diaspora, printr-o activitate jurnalistică menită să contribuie la păstrarea identității naționale.
Gala s-a încheiat cu un moment de socializare între invitați, marcând atât aniversarea celor 35 de ani de activitate Mediafax, cât și proiectele prin care agenția își propune să își continue dezvoltarea.




































