Părintele Teofil Părăian a trecut la viața veșnică în urmă cu 17 ani, fiind înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Ioan, după numele său de botez, a venit pe lume orb și a urmat cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Până în 1948 și-a continuat studiile la un liceu pentru nevăzători din Timișoara.
Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice l-a determinat să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952.
Calea monahismului
În 1 aprilie 1953 a luat hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni, a fost călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și a primit numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă care se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.
După șapte ani de la călugărie, tot de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil a fost hirotonit ierodiacon de Mitropolitul Nicolae Colan, iar în data de 13 mai 1983, a fost hirotonit ieromonah de Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci a primit hirotesia în duhovnic.
Părintele Teofil îndrăgea foarte mult tinerii. Le-a dedicat un scurt plan duhovnicesc prin care aceștia să poată trăi după voia lui Dumnezeu.
„Tinerii, prin structura lor, prin năzuințele lor, prin felul de a se angaja în anumite acțiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulțumire și fericire. Și tinerii mai sunt cumva fericiți, în sensul că nu au un trecut lung, care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinerețea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este, într-un fel, idealul creștinului”, spunea părintele.
În data de 29 octombrie 2009, arhimandritul Teofil Părăian a trecut la Domnul. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de zece ierarhi în frunte cu Mitropolitul Laurențiu al Ardealului.
















