Preasfințitul Părinte Veniamin a sfințit marți piatra de temelie a viitoarei biserici „Sf. Ier. Nicolae și Sf. Mc. Evdochia” din localitatea basarabeană Cimișlia. Noua biserică deține deja autorizație de construcție, iar lucrările au început cu materiale trimise de binefăcători din România. Alături de episcop au fost preoții din protopopiat, alți clerici din Episcopia Basarabiei de…
Daniel Codrescu a coordonat luna trecută realizarea picturii și a mozaicurilor turnului de intrare de la Mănăstirea Sihăstria Neamț. La acțiune au participat pictori bisericești, dar și voluntari români din țară și de peste granițe, care au învățat tehnica mozaicului. Cinci pictori au lucrat împreună cu Daniel Codrescu la împodobirea cu frescă a bolții de…
Un fragment din moaştele Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama cinstit în 4 noiembrie este adus spre închinare la Catedrala Patriarhală în ziua de miercuri, 03 noiembrie 2021, la ora 16:00. Sfintele moaşte se află în patrimoniul Paraclisului istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală şi au fost dăruite Patriarhiei Române în 2011 de…
Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) organizează sâmbătă, 06 noiembrie, o conferință online cu Episcopul Ignatie al Hușilor. Ierarhul va vorbi pe tema „Curajul trăirii și al mărturisirii credinței creștin-ortodoxe azi între Maladia ideologiei și terapia Adevărului”. Evenimentul va fi transmis la ora 17:00 (ora Germaniei 18:00). Întâlnirea se va desfășura pe platforma Zoom…
Parohia românească „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – Heilbronn din Germania sprijină programul de burse implementat de Departamentul Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Cinci copii cu rezultate şcolare foarte bune și care provin din familiile cu peste şapte copii, din județele Iași, Botoșani și Neamț sunt beneficiarii ajutorului oferit de parohia amintită. „Părintele Ciprian…
Un tablou în care este pictat Regele Ferdinand a fost expus marţi la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Opera de artă a fost descoperită întâmplător alături de alte picturi, cel mai probabil ascunse în ianuarie 1948, când sovieticii au vandalizat Sala Unirii. Tabloul este semnat de pictorul Zogu Zaharescu. Va rămâne în Sala Unirii până…
„Abordarea integrativă a persoanei în îngrijirea medicală, în psihoterapie și în viața spirituală creștină” va fi analizată la Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină care se va desfăşura la Monza în perioada 11-14 noiembrie 2021. Ce-a de-a doua ediţie a evenimentului are loc online şi este organizată de Centrul de Cercetare în Medicină și…
Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost inaugurat luni în urma unor multiple lucrări de consolidare şi restaurare executate prin intermediul fondurilor europene. Proiectul Consolidare, restaurare și punere în valoare a „Muzeului Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei”, fostul „Seminar Vechi” din cadrul ansamblului Episcopiei Buzăului, a fost derulat în perioada 2017-2021.…
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a binecuvântat luni clădirea unde a funcţionat prima şcoală românească din Municipiul Târgu Mureş, informează eparhia. Aparţinând parohiei Târgu Mureş I, clădirea restaurată va deservi drept şcoală pentru comunitatea parohială, sub coordonarea părintelui Claudiu Nicoară. Copiii înscrişi vor fi organizaţi pe două grupe de studiu: grupa mică, cu vârste…
Luni, 1 noiembrie 2021 a avut loc ședința de lucru a preoților din Catalonia și Insulele Baleare, prezidată de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Ședința a fost deschisă cu o slujbă de Te Deum după care ierarhul a subliniat bucuria de a fi în comuniune…
Biserica românească din orașul italian Piacenza a fost sfințită luni, 01 noiembrie, de PS Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei. Înființată în anul 2006, comunitatea parohială „Sfântul Daniil Sihastrul” din Piacenza și-a achiziționat actualul lăcaș de cult în 2015. PS Atanasie de Bogdania a oficiat Sfânta Liturghie, a târnosit altarul bisericii parohiale, a…
În Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Onești va fi construită Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, dedicată Eroilor Neamului și Reginei Maria. Suverana și-a dorit un sfânt locaș dedicat eroilor Războiului de Reîntregire de pe Valea Trotușului. Slujba de sfințire a locului pe care va fi construită biserica a fost organizată joi de preotul paroh…
O serie de opt conferințe pot fi urmărite online în cadrul „Săptămânilor pentru misiune”, eveniment organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. În anii trecuți, acesta era un eveniment care presupunea o serie de conferințe online, și apoi, se mergea pe teren. Din cauza condițiilor externe, în acest an, „Săptămânile Misiunii” se concentrează doar în…
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a avut loc marţi o întâlnire academică cu tema „Fenomenul morții în era biotehnologiilor”. Evenimentul a fost organizat online în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Simpozionul a reunit profesori de teologie, cadre universitare, medici, cercetători și specialiști în domeniu din țară și din…
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la ceremonia de înmormântare a domnului Aurel Vainer, fost Preşedinte al Comunităților Evreiești din România, Cimitirul Evreiesc „Filantropia” din Bucureşti, marţi, 02 noiembrie 2021: Domnul Aurel Vainer (1932 – 2021). Un promotor al păcii şi al prieteniei între culte şi etnii diferite Am aflat cu multă tristeţe…
Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis luni un îndemn la rugăciune și grijă pentru sănătate. Ierarhul îndeamnă stăruitor „pe toţi credincioşii şi pe toţi clericii săi să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor”. În mesaj, Mitropolitul își exprimă îngrijorarea…
Părintele Paroh Cristian Cerbu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, și cadrele didactice de la Școala specială „Alexandru Roșca” din Lugoj au vizitat vineri două cătune izolate din Munții Cernei. Înainte ca zăpada să blocheze drumurile din zonă, ei le-au dus oamenilor alimente neperisabile și haine pentru sezonul rece. Acțiunea s-a desfășurat în…
Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a sfințit duminică biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna vrânceană Popești, care a fost construită în 1817 de boierul Năstase Caraiman. Sfințirea a avut loc la capătul a zece ani de lucrări de consolidare și restaurare. Dintre lucrările executate asupra lăcașului de cult în perioada 2011-2021: subzidirea și consolidarea…
Mitropolitul Iosif a slujit luni, 01 noiembrie, în Biserica românească „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Mulhouse, Franţa, cu ocazia hramului. La Sfânta Liturghie au participat mai mulți medici. Nu știm foarte multe despre viața sfinților serbați, a spus ierarhul, ci doar că erau din Asia Mică și au fost medici, dar,…
Sanctitatea Sa Bartolomeu I aniversează marţi 30 de ani de la întronizarea ca Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic. Cel de-al 270-lea Patriarh al Constantinopolului a fost întronizat în data de 2 noiembrie 1991, la Catedrala Sf. Gheorghe din Fanar. Date biografice Patriarhul Bartolomeu s-a născut în 1940, în insula Imvros (Gökçeada,…