Episcopul Basarabiei de Sud a sfințit piatra de temelie a bisericii din Cimișlia, construită cu materiale din România

Preasfințitul Părinte Veniamin a sfințit marți piatra de temelie a viitoarei biserici „Sf. Ier. Nicolae și Sf. Mc. Evdochia” din localitatea basarabeană Cimișlia. Noua biserică deține deja autorizație de construcție, iar lucrările au început cu materiale trimise de binefăcători din România.

Alături de episcop au fost preoții din protopopiat, alți clerici din Episcopia Basarabiei de Sud, credincioși și reprezentați ai autorităților centrale și locale. Cei din urmă au apreciat nevoia construirii unei biserici în localitate.

Preasfințitul Părinte Veniamin a mulțumit participanților la eveniment, ctitorilor și binefăcătorilor, subliniind importanta construirii de biserici și bucuriile duhovnicești pe care le aduce Dumnezeu comunității prin oficierea Sfintei Liturghii și a celorlalte Sfinte Taine.

Biserica este fereastra prin care noi privim spre cer și prin care Dumnezeu ni se descoperă și ni se oferă ca și hrană pentru viața veșnică, a spus ierarhul.

Așa va arăta Biserica „Sf. Ier. Nicolae și Sf. Mc. Evdochia” din Cimișlia. Foto: Episcopia Basarabiei de Sud

Episcopul a mulțumit lui Dumnezeu pentru lucrările realizate până în prezent de parohul Nicolae Goreanu și ceilalți clerici din protopopiat. Aceștia au renovat și îmbunătățit imobilul în care va funcționa sediul Protopopiatului și Casa Social-Filantropică „Sf. Spiridon și Sf. Mc. Chiriachi”.

Lucrările s-au făcut cu sprijinul Episcopiei Basarabiei de Sud, al Secretariatului de Stat pentru Culte, al Episcopiei Hușilor, dar și al altor binefăcători care au înțeles necesitatea realizării lor.

Părintele Protopop Nicolae Goreanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin și comunității locale pentru sprijinirea proiectelor din protopopiat.

Ceremonia s-a încheiat cu îndemnul episcopului adresat tuturor să se implice în sprijinea construcției bisericii. În mod simbolic, toți cei prezenți au pus câte o mistrie de mortar la piatra de temelie.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente