Fenomenul morții în era biotehnologiilor, analizat la Arad: La patul unui om în suferinţă, medicul are nevoie de preot şi invers

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a avut loc marţi o întâlnire academică cu tema „Fenomenul morții în era biotehnologiilor”. Evenimentul a fost organizat online în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Simpozionul a reunit profesori de teologie, cadre universitare, medici, cercetători și specialiști în domeniu din țară și din străinătate.

Pr. Prof. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie din Arad, a declarat pentru Basilica.ro că în cadrul lucrărilor a fost aprofundată tema sfârşitului omului în această lume, „o temă care ne provoacă pe fiecare dintre noi şi nu doar antropologia creştină, ci antropologia în general”.

„Premisa fundamentală de la care am plecat pentru organizarea unei astfel de manifestări ştiinţifice se referă nu doar la contextul pandemic de astăzi în care fenomenul morţii este foarte prezent, ci şi de la faptul că lângă om pe patul de suferinţă medicul are nevoie de preot şi preotul are nevoie de medic”.

„Pentru că ceea ce suntem chemaţi să tratăm sau să abordăm cu toţii se referă la o antropologie paradoxală şi de aceea şi pledăm în dezbaterile noastre pentru o viziune paradoxală asupra antropologiei, o viziune integrată şi integrală asupra omului care nu este numai suflet, ci şi trup, care nu este numai trup, ci şi suflet”, a spus Părintele profesor Cristinel Ioja.

Prezent la eveniment, Arhiepiscopul Timotei al Aradului a precizat că legătura dintre teologie și medicină se concretizează și în sfârșitul omului, pentru care Biserica se roagă la slujbe: „Sfârșit creștinesc vieții noastre…”.

„Sfârșitul omului este reprezentativ pentru ceea ce înseamnă personalitatea cuiva, de aici și atenția pentru pregătirea fiecăruia pentru acest moment, pregătire la care trebuie să conlucreze științele medicale, psihologia și teologia”, a mai menţionat ierarhul.

El a amintit şi de existența unei catedre de „Medicină pastorală”, în cadrul Institutului Teologic din București, inițiată de Patriarhul Iustin, lucru care denotă prezența medicinii în conștiința teologiei, permanenta raportare la părerile medicilor.

Lucrările simpozionului s-au desfășurat pe două secțiuni incluzând dezbateri și concluziile întâlnirii.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente