Factbox: Ortodoxia Românească în Franța

De Ziua Franței, le urăm francezilor Vive la France! și ne amintim că românii și francezii au multe afinități culturale. La Paris s-au educat elitele care au modernizat România. Și tot la Paris aceste elite au dus Ortodoxia. Prima biserică din Paris păstorea intelectualii pașoptiști refugiați din țară după Revoluția de la 1848.

Redăm în continuare câteva cifre și date despre Ortodoxia românească în Franța, care se desfășoară în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Ierarhi: Mitropolitul Iosif (Pop) al Europei Occidentale și Meridionale și Episcopul Vicar Marc Nemțeanul

Sediu eparhial: Limours (reședință mitropolitană) – Biserica „Soborul Maicii Domnului şi Sf. Ilie”; Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”

Parohii: 71 (inclusiv în Corsica și Guadelupe), la care se adaugă 13 misiuni, 12 filii și Comunitatea din Cherbourg;  lista aici

Mănăstiri: 13 – inclusiv la sediul eparhial din Limours; Mănăstirea Godoncourt poate găzdui mame în criză de sarcină; lista aici

Cronologie

Arhimandritul Iosafat Snagoveanul (1797-1872), fost stareţ al Mănăstirii Snagov şi participant la Revoluţia de la 1848 din Muntenia, a emigrat la Paris și a întemeiat aici prima biserică ortodoxă română din Franţa. Pașoptiștii români exilați la Paris au scris un memoriu Împăratului Franței, Napoleon al III-lea, pledând pentru unirea românilor într-un singur stat.

1853: Capela românilor din Paris a fost recunoscută ca misiune a Mitropoliei Ungrovlahiei

1882: La insistențele Arhim. Isaia Persiceanu, urmașul Arhim. Iosafat Snagoveanul, statul român a achiziţionat Capela Dominicanilor din rue Jean de Beauvais. Biserica a primit hramul „Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”.

21 octombrie 2001: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris, a fost ridicată la rangul de Mitropolie, cu titulatura de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Arhiepiscopul Iosif Pop devenind mitropolit.

2003: Mitropolitul Iosif a sfințit piatra de temelie a Bisericii „Soborul Maicii Domnului” din cadrul reședinței mitropolitane de la Limours.

10 mai 2009: Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris a devenit catedrala Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale.

12 iulie 2009: Patriarhul Daniel a resfinţit altarul Catedralei Mitropolitane „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”. A fost prima vizită a unui patriarh român în Franţa din ultimii 70 de ani. Cu acest prilej, a fost inaugurat şi Centrul de studii teologice „Dumitru Stăniloae“.

2016-2017: Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris a obținut acreditarea oficială a Academiei din Paris pentru a adera la sistemul Bologna cu două module de teologie în limbile română şi franceză.

Români celebri la biserica „Sf. Arhangheli” din Paris

  • George Enescu a frecventat biserica românească din Paris în timpul studiilor, iar slujba înmormântării sale a fost oficiată tot în această biserică;
  • Mircea Eliade a fost, între anii 1952–1955, membru activ al Consiliului parohial;
  • Emil Cioran şi  Eugen Ionescu au fost membri activi ai comunității parohiale pariziene;
  • Constantin Brâncuşi a fost paracliser și cântăreț la strană;
  • Scriitorul Virgil Gheorghiu a fost hirotonit aici preot misionar în 1963.

Prinţesa Martha Bibescu, prinţul Constantin Moruzzi, inginerul Henri Coandă, actriţa Elvira Popescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Vintilă Horia şi alţii au fost şi ei apropiaţi de această biserică.

Surse: Diaspora Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, București, 2021; Mitropolia.eu

Vezi și:

Foto credit: Wikipedia (mozaic de pe timpanul Catedralei „Sf. Arhangheli” a Mitropoliei  Europei Occidentale, Paris)

Comentarii Facebook


Știri recente