Elevii claselor V – VIII au fost premiați pentru rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Religie

Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada Națională de Religie, clasele V-VIII, a avut loc sâmbătă la Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru” din Slobozia.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului Național al României, evenimentul fiind moderat de părintele Marian Ion, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Ialomița.

A avut loc un moment artistic susținut de grupul de copii „Fiore Blue”, coordonat de Daniela Popa Dumitru, care au interpretat cântarea „Hristos a înviat!” pe acorduri de toacă. Apoi, a urmat concertul Coralei bărbătești „Armonia” din Constanța.

Recunoștință și apreciere

În cadrul festivității de premiere, părintele Marian Ion a transmis elevilor un mesaj emoționant, subliniind importanța sufletului, a credinței și a curajului de a-L mărturisi pe Hristos în viața de zi cu zi:

„Mai presus de orice diplomă sau premiu, cel mai important lucru este sufletul fiecăruia, bucuria credinței și curajul de a-L mărturisi pe Hristos prin viața noastră de zi cu zi”.

În continuarea evenimentului, părintele Mihail Spătaru a prezentat componența Comisiei Centrale, iar împreună cu părintele Mihai Aurel a înmânat premiile. Au fost acordate premii I, II și III, precum și mențiuni, conform metodologiei Ministerului Educației.

Elevii au primit și premii speciale, printre care 12 din partea Consiliului Județean Ialomița, 4 din partea doamnei Diana Alexandru, 4 de la Fundația „Cristiana Cosmina Malama”, și 53 de premii oferite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Din partea Patriarhiei Române, elevii câștigători (premiile I, II și III) au primit cărți, medalia și diploma „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române”.

Mulțumiri

Părintele Marian Ion a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte
Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Consiliului Județean Ialomița, Primăriei Municipiului Slobozia și Direcției Educație, Cultură și Tineret Slobozia, pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a competiției.

Cuvinte de mulțumire și apreciere au rostit, de asemenea, inspectorul școlar general prof. Steluța-Iuliana Mitrea, părintele George Jambore, inspector patriarhal – delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și părintele Manuel Rusu – consilier cultural al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Festivitatea s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu intonarea troparului „Hristos a înviat!”.

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente