Lumea întotdeauna a osândit pe leneș. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul poruncește că „cine nu muncește nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10).
Făcut după Chipul lui Dumnezeu și menit să ajungă asemenea lui Dumnezeu, omul este chemat pentru lucrare de la început, când a fost pus în Eden ca „să-l lucreze și să-l păzească” (Facere 2, 15). După izgonirea din Rai, lucrarea omului este îndreptată îndeosebi spre agonisirea celor trebuitoare vieții: hrană, îmbrăcăminte, locuință. Fără de acestea nu poate trăi; de nevoie trebuie să lucreze, nu poate trăi în lenevie.
Deci nu de această trândăvie se roagă Sf. Efrem să fie izbăvit ci de trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu; lucrarea acestora, precum am mai spus, fiind condiția creșterii omului celui nou, născut din Sf. Botez, a dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Prin pilda talanților, Mântuitorul ne învață că puterile Sfântului Duh, care sălășluiesc în om sunt foarte mari (un talant cântărea peste 40 kg) și pot duce pe om la cea mai înaltă desăvârșire; și dacă nu toți ajung la aceeași măsură, sau nu ajung deloc, se datorează trândăviei omului. Aceasta este direct potrivnică dezvoltării omului duhovnicesc, este refuzul propriei sale creșteri, împietrirea în nedesăvârșire.
Lumea întotdeauna a osândit pe leneș. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul poruncește că „cine nu muncește nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10). De aceea și Sf. Efrem pune trândăvia în fruntea celor patru duhuri pătimașe, ca una care este piedică a toată fapta bună și potrivnică celei mai înalte chemări a omului.
(Protos. Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, Editura Trinitas, p. 45-46)