PS Timotei Prahoveanul și Delegația Patriarhiei Române care va aduce în țara noastră Lumina de la Biserica Mormântului Domnului, au fost primiți vineri de Patriarhul Teofil al Ierusalimului.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a oferit Patriarhului Ierusalimului o Cruce de binecuvântare.
În prima parte a zilei membrii delegaţiei au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române la Ierusalim, apoi au asistat la ceremonia spălării picioarelor oficiată de Patriarhul Ierusalimului în faţa Bisericii Sfântului Mormânt.
Sfânta Lumină va fi oferită de Patriarhul Daniel în noaptea de Paşti
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, delegaţia Patriarhiei Române va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie, se menţionează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 7 aprilie 2018, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.