Delegaţia Patriarhiei care va aduce Lumina Sfântă în România a ajuns la Ierusalim

Lumina Sfântă

Delegația Patriarhiei Române, care va aduce în țara noastră Lumina de la Biserica Mormântului Domnului, a ajuns în Ţara Sfântă.

Pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost întâmpinaţi, în jurul orei 09:30, de arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă şi de pr. slujitor Ioan Meiu. Au fost prezente şi oficialităţi din cadrul Ambasadei României în Tel Aviv: Dna Geanina Boicu, Coordonatorul Secţiei Consulare, şi Dl Consilier Mircea Chitic.

Din delegaţia condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, fac parte:

  • Arhim. Nectarie Şofelea, Exarh Administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor;
  • Arhim. Policarp Chiţulescu, Consilier Patriarhal,
  • Arhim David Petrovici, exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor,
  • Pr. Ioan Dragomir, Consilier Patriarhal,
  • Pr. Ştefan Ababei, Consilier Patriarhal,
  • Pr. Cezar Antonio Dumitrascu, Consilier Patriarhal.

Astăzi au fost vizitate următoarele obiective: Biserica Bunei Vestiri – Nazareth, Muntele Tabor, Marea Galileii, Muntele Fericirilor.

În cursul zilei de mâine, membrii delegaţiei vor participa la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române la Ierusalim, apoi vor asista la ceremonia spălării picioarelor oficiată de Patriarhul Ierusalimului în faţa Bisericii Sfântului Mormânt.

Sfânta Lumină va fi oferită de Patriarhul Daniel în noaptea de Paşti

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, delegaţia Patriarhiei Române va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie, se menţionează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 7 aprilie 2018, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.

Comentarii Facebook


Știri recente