Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Zenovie Ghidescu, Mănăstirea Nechit, 21 martie 2014:
Fericiți cei care mor întru Domnul! …odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei. (Apocalipsa 14, 13)
Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Cuviosului Părinte Arhimandrit Zenovie Ghidescu, proinstareț al mănăstirilor Nechit și Horaița din ținutul Neamțului.
Plecarea sa dintre noi, cu o seară înainte de împlinirea venerabilei vârste de 95 de ani, constituie o grea pierdere atât pentru obștea Mănăstirii Nechit, unde a viețuit în ultima parte a vieții și de care a fost legat sufletește încă din tinerețe, dar și pentru cei care l-au cunoscut și au apreciat rugăciunile și cuvintele de învățătură oferite cu multă dragoste fiilor săi duhovnicești.
Viața sa rămâne un exemplu grăitor pentru noi toți. El ne-a arătat că omul care are drept scop înfăptuirea binelui și a lucrurilor folositoare semenilor este binecuvântat și ajutat de Dumnezeu. Un astfel de om, plin de credință și nădejde sfântă, după cum ne spune Mântuitorul, poate muta și munții din loc (Matei 17, 20).
Arhimandritul Zenovie Ghidescu s-a născut la data de 19 martie 1919 (trecut în documente la 25 martie), în satul Hociungi (Porcești-Moldoveni), județul Neamț, din părinții Gheorghe și Maria, primind la botez numele Vasile.
În anul 1926 a fost înscris la Școala primară din localitate, care funcționa pe atunci cu șase clase. Era preocupat de învățătura bună și folositoare, însușindu-și cu sârguință cunoștințele și participând cu entuziasm la organizarea serbărilor școlare. După absolvirea claselor primare, și-a exprimat dorința de a urma cursurile Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe din Roman, însă, starea materială precară a familiei n-a putut susține acest ideal. Observându-i dragostea pentru lecturile duhovnicești, mătușa sa, monahia Eufrosina de la Mănăstirea Agapia, i-a dăruit tânărului Vasile mai multe cărți care aveau să-i fie de folos, peste ani, viitorului monah.
În anul 1935, fiind impresionat de doi monahi de la Mănăstirea Neamț, care au vizitat localitatea sa natală, a părăsit casa părintească, închinoviindu-se în Mănăstirea Neamț. Aici a întâlnit călugări cu viață îmbunătățită, în preajma cărora s-a format ca viitor monah. Printre călugării de la Neamț pe care i-a cunoscut în tinerețe s-au aflat Sfântul Ioan Iacob și vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu. De la Mănăstirea Neamț a mers la Mănăstirea Slatina, unde a urmat Școala monahală care funcționa atunci în voievodala ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu. La Slatina a fost sub ascultarea arhimandritului Valerie Niculăiasa, un călugăr evlavios și bun, pe care-l va urma la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Predeal.
În anul 1943, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, tânărul frate Vasile Ghidescu a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Predeal, primind numele Zenovie.
După ce a viețuit o vreme la Predeal, ieromonahul Zenovie a devenit egumen al Schitului Nechit, unde a rămas până la emiterea Decretului 410/1959, când a fost obligat să părăsească obștea. A slujit, apoi, ca preot misionar în localitatea Țarna Mare, din apropierea Fălticenilor. Aici a desfășurat o curajoasă și rodnică activitate, zidind atât „biserica” din sufletele credincioșilor, cât și biserica de zid care se găsea într-o avansată stare de degradare. La sfințirea acestui locaș a participat Mitropolitul de atunci al Moldovei și Sucevei, Teoctist Arăpașu, care, apreciindu-i numeroasele calități duhovnicești și gospodărești, l-a numit stareț la Mănăstirea Horaița, unde era nevoie de lucrări urgente de restaurare. În cei 12 ani de stăreție (1980-1992) a consolidat monumentala biserică, a refăcut paraclisul, trapeza, chiliile și anexele, fiind răsplătit pentru această osteneală cu rangul de Arhimandrit.
Începând cu anul 1992, arhimandritul Zenovie s-a retras definitiv la Nechit, care a primit între timp statutul de mănăstire, fiind stareț până în anul 2005.
Preamilostivul Dumnezeu l-a învrednicit pe arhimandritul Zenovie Ghidescu să realizeze lucrări care vor dăinui peste veacuri. În primul rând, a povățuit cu mult zel pe fiii săi duhovnicești, tineri și vârstnici, intelectuali și simpli credincioși. A zidit din temelie sau a rectitorit peste zece locașuri de închinare, într-o perioadă de mari încercări și umilințe pentru Biserică.
În vremea păstoririi noastre la Iași, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, am resfințit, în vara anului 1992, biserica Mănăstirii Horaița și am făcut vizite canonice la mănăstirile și schiturile care s-au aflat în subordinea sa: Horăicioara, Almaș și Nechit.
Am apreciat întotdeauna râvna sa pentru cele sfinte, evlavia și înțelepciunea de care dădea dovadă. Era un bun sfătuitor, un om harnic și darnic, entuziast și responsabil.
A ajutat mulți ucenici, i-a recomandat pentru călugărie și hirotonie, a înmulțit talanții primiți de la Dumnezeu prin osteneală, rugăciune și râvnă multă. Era printre cei mai longevivi stareți din Biserica Ortodoxă Română, iar anii petrecuți în viața monahală ajunseseră la numărul de 80.
Putem afirma acum, la încheierea acestei călătorii pământești, că fericită este calea întru care merge sufletul său, aflând loc de odihnă în Împărăția lui Dumnezeu.
Având nădejdea învierii și a răsplătirii celei drepte făgăduite, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, să așeze sufletul arhimandritului Zenovie împreună cu drepții, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu arhierești binecuvântări și părintești condoleanțe,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
