Evenimentele mântuitoare decisive pentru umanitatea întreagă devin în ordinea eclesială și în comuniunea cu Hristos, prin rugăciune, lectură biblică și meditație la cuvintele Scripturii, prin post și faptele bune ale milosteniei sufletești și trupești, stări spirituale și existențiale ale creștinului prin iubirea lui Dumnezeu și împlinirea poruncilor Lui care sunt legea și bucuria sufletului, a inimii sale. Viața creștinului reprezintă modul de a fi în acest veac cu Hristos Cel ce a fost răstignit, a murit și a înviat pentru noi. Luarea crucii în sens spiritual, existențial nu constituie pentru creștin o opțiune spirituală între altele, ci modul ontologic unic și mântuitor al vieții lui, o viață cu Hristos. Sfântul Ioan Hrisostom redă acest adevăr cu retorica sa binecunoscută; „Crucea este trofeu contra demonilor, sabie împotriva păcatului, sabie prin care Hristos a străpuns șarpele. Crucea este voința Tatălui, slava Unuia Născut, bucuria Duhului, podoaba îngerilor, siguranța Bisericii, lauda lui Pavel, zidul sfinților, lumina întregii lumi. Căci, după cum când cineva aprinde lumina într-o casă cuprinsă de întuneric și ținând-o dreaptă alungă întunericul, tot astfel, când lumea era cuprinsă de întuneric, Hristos a aprins ca pe o lumină Crucea și ținând-o dreaptă a risipit toată întunecimea pământului. Și după cum lumânarea are sus în vârf lumina, tot astfel și Crucea a avut sus în vârf strălucind pe Soarele dreptății” (Omilie la Crucea Domnului).
Cuvintele Marelui Părinte al Bisericii surprind și redau aria infinită de sensuri ale Crucii care nu este separată de Persoana divino-umană a Celui ce S-a dăruit pe Sine jertfă Tatălui pentru mântuirea oamenilor. De aceea, Crucea ca obiect de cult este cinstită de creștini prin închinare smerită și aducătoare aminte de Sângele dumnezeiesc cu care am fost spălați, luminați și mântuiți. Ne „închinăm crucii ca unui însuflețit” pentru că ea nu mai poate fi separată de Hristos. Cine privește spre Cruce privește spre Hristos și Biserica Sa, poporul cel nou al lui Dumnezeu care în ființa sa este un popor al crucii și al Învierii. De aceea, a sărbători ziua aceasta nu este doar o opțiune, ci reala și unica libertate spirituală, în Duhul lui Hristos, a creștinilor. De aceea, la rugăciunea de la sfârșitul slujbelor Bisericii, Crucea este amintită după Hristos și Preacurata Sa Maică, înaintea îngerilor și a sfinților. Ea este semnul și puterea comuniunii cu Hristos, vederea ei înseamnă contemplarea lui Hristos și a lucrării sale mântuitoare, mai mult, ea reprezintă însăși prezența Sa dumnezeiască cu noi, prin Duhul Său cel Sfânt trimis Bisericii Sale, așa cum a încredințat El Însuși pe apostolii și ucenicii Săi.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
