Crucea este mântuire

Personal, subiectiv, pentru fi­ecare creștin, Duminica Cru­cii este un „astăzi” spiritual per­­manent, este un moment su­blim de comuniune cu Hris­tos, de redescoperire prin să­ru­ta­rea și închinarea la Sfânta Cru­ce a vieții Raiului ca „ferici­rea cea dintâi”, de lepădare de eg­oismul propriu și de patimile prin care diavolul pune stă­pâ­ni­re pe om, întunecându-i ori­zon­­tul de viață și lucrare spre mân­tuire. Este o zi de chemare la purificare și iluminare prin a­ducere aminte de idealul sfin­țe­niei, al bucuriei vieții în Hris­tos. Textul liturgic vorbește de do­bândirea „Harului Crucii”, lem­nul sfânt ce amintește de po­mul vieții din Raiul primordi­al, fiind și cel ce sfințește sufle­te­le și trupurile noastre cu pu­te­­rea lui Hristos Cel răstignit pe acesta, totodată păzind pe creș­tini de „vătămarea potriv­ni­cilor”. Crucea este „întărirea Bi­sericii, puterea împăraților, la­uda monahilor și mântuirea tu­turor” prin faptul că lumi­nea­ză sufletele și inimile „cu dum­nezeiescul har al Celui ce S-a pironit pe ea, a surpat pute­rea vicleanului și a ridicat bles­te­mul” (Utrenia, Laude).

Ochii ațintiți asupra lui Hris­­tos „începătorul și plinito­rul credinței” (Evrei 12, 2) în­seam­­nă a-L vedea spiritual pe Hris­­tos pe crucea însângerată de Sângele Său dumnezeiesc cu care ne-a spălat de păcate și ne-a izbăvit de moarte. De a­­ce­ea, vederea Crucii, cinsti­rea și în­chinarea la aceasta cu să­­ru­ta­rea smerită și cu gân­di­re sim­țitoare la Cel răstignit pe ea a­duc putere spirituală, în­tărire în calea vieții din lu­me, cu a­su­marea profesională și familială ine­rentă, bucurie, curaj în cre­din­ța mărturisi­toa­­re, în spe­ran­ța împlinirii i­dea­lului creș­tin de viață și mântuire.

De aceea ne însemnăm cu ea pe­ntru că aduce binecuvân­tare di­vină și viața din Hristos Dom­­nul vieții și Învierea noas­­­tră. Mintea și inima creș­ti­nului, pecetluite cu harul Du­hului Sfânt, sunt chemate să gân­deas­­că perpetuu și să sim­tă iu­bi­­rea lui Hristos în toa­te mo­men­­tele și aspectele vie­ții. Doar prin raportare la Cruce și la Hris­tos răstignit pe ea diver­si­ta­­tea centrifugă a oa­menilor se u­nifică, prin a­cest „nod divin”, lo­gos unifica­to­r și fiecare om are acces la ex­periența unirii ha­rice prin care se umanizează în­dum­ne­ze­indu-se, devenind hristofor.

Contemplând, văzând spi­ri­tu­­al acest semn mântuitor – chiar vizualizat prin darul lui Dum­nezeu în momente misio­nare cruciale ale Bisericii celor a­leși (Sfântul Eustațiu, Sfân­tul Împărat Constantin – sau me­ditând la martiriul sfinților – Sfân­tul Constantin Brân­co­vea­nu și fiii, împreună cu sfetnicul Ia­nache, așa cum afirma părin­te­­le Stăniloae reflectând la gân­direa Sfântului Maxim Măr­tu­risi­to­­rul pentru care toate trebuie să treacă prin cruce și Înviere), ne putem elibera de cele două pa­timi care distrug ființa omului și a comunității, pofta și mânia, exacerbate astăzi parcă mai mult ca altădată tocmai prin intensă mediatizare audi­ti­­vă sau vizuală. Prin însem­na­rea cu Sfânta Cruce ne le­pă­dăm de patimi și ne unim cu Hris­tos, primind puterea spi­ri­tu­­ală și harică asupra în­cli­nă­ri­lor păcătoase ale firii noastre chiar de la El, prin semnul sfin­ți­tor care este armă împotriva dia­volului, diavol care însoțește por­nirea cea păcătoasă, Crucea es­te pavăză puternică la is­pi­te­le ce vin și de la lume, și de la trup (I Ioan 15-16).

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Săptămâna în imagini: 20 – 26 mai 2024

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt sărbătoriți cu mare evlavie în lumea ortodoxă, fiind considerați ocrotitorii creștinilor și ai Bisericii. Cu această ocazie, multe biserici din întreaga lume și-au sărbătorit hramul, una dintre ele fiind…