Intrarea Domnului în Ierusalim, cetatea cea omorâtoare de profeți, reprezintă începutul Crucii și al exodului către Tatăl, provocarea ultimă a autorităților religioase și politice din partea Celui Care este întâmpinat și recunoscut de la porțile cetății drept rege mesianic, făgăduit și așteptat de către popor.
Surpriza cea mare este că recunoașterea acestuia este o ceremonie de întâmpinare la care protagoniștii principali sunt copiii. Toate evenimentele și gesturile lui Hristos Domnul sunt o împlinire a Scripturilor, a unui plan tainic mai înainte cunoscut lui Dumnezeu și prezentat umbros, enigmatic, prefigurativ în Lege, în profeți și în psalmi. În intrarea în sfânta cetate toate cele smerite și lipsite de putere și măreție Îi slujesc Domnului: un pui de asină Îi este deopotrivă tron umblător, animal de povară, iar pruncii iudeilor Îi sunt heralzi, vestitori tainici. Asinul de lângă ieslea Betleemului Îl poartă pe Cel blând și smerit către Patimi, iar pruncii Îi aștern calea făcând din hăinuțele lor covor minunat, iar din ramurile de biruință umbrar de taină. Dacă lângă ieslea veche boul și asinul arătau taina unirii prin Logosul devenit hrană necuvântătoarelor, adică umanității iraționale decăzute, atât prin cerbicia iudaică, cât și prin întunecarea păgânească, aici mânzul asinei înfățișează taina purtării lui Hristos prin smerenie. Noi, fiecare în parte, spune Fericitul Augustin, suntem chemați să ne facem animale de povară care să-L ducem mereu pe Domnul de la Betleem la Ierusalim. Am fost fascinat în copilărie atunci când tata mi-a spus că asinul, măgărușul, este un animal sfânt pentru că L-a purtat pe Iisus către Ierusalim, iar atunci când am văzut primul măgăruș stingher pe un câmp, m-am apropiat să-l studiez, mai ales că tata adăugase un detaliu interesant: toți măgărușii au o cruce pe spate ca semn ales că L-au purtat pe Domnul spre Cruce.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
