Pr. prof. Ioan Cristinel Teșu va susține o conferință despre provocările familiei contemporane

Părintele profesor Ioan Cristinel Teșu va susține vineri Conferința „Provocări la adresa familiei contemporane și soluții creștine” la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Copăceni, județul Ilfov.

Evenimentul este organizat de parohiile Copăceni Mănăstirea și Copăcenii de Jos. Acesta are loc în contextul participării la cea de a 18-a ediție a Concursului Național Catehetic organizat de Patriarhia Română, având ca temă „Familia – binecuvântarea lui Dumnezeu și școala iubirii smerite și darnice”.

Părintele Ioan Cristinel Teșu este profesor de Spiritualitate ortodoxă: Ascetică și Mistică în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași.

Rolul credinței în viața de familie

„Prin acest demers ne dorim să evidențiem rolul credinței în viața familiei și importanța legăturii vii dintre casă și biserică”, a declarat, pentru Trinitas TV, diaconul Andrei Teșu de la Parohia Copăcenii de Jos.

Potrivit organizatorilor, conferința programată la ora 17:00 își propune să aducă în atenția participanților dificultățile reale cu care se confruntă familia contemporană. De asemenea se va discuta modul în care acestea pot fi depășite prin viață duhovnicească și educație creștină.

„Activitățile grupului catehetic urmăresc implicarea copiilor, tinerilor și părinților în activitățile parohiei și apropierea de biserică. Ne dorim ca familia să rămână spațiul în care credința se transmite firesc prin exemplu, rugăciune și comuniune”, a mai subliniat slujitorul.

Punct important în viața comunității

Diaconul a amintit că experiența edițiilor anterioare arată impactul acestor inițiative asupra comunității locale: „Experiența anilor trecuți ne arată că astfel de inițiative reprezintă un punct important în viața comunității, ajutându-i pe tineri să-și asume credința în mod responsabil”.

În perioada următoare vor avea loc și alte întâlniri dedicate familiei creștine. O altă conferință va fi susținută în data de 15 martie de diaconul Mircea Gheorghe Abrudan. Conferința își propune să ilustreze rolul a două sfinte femei recent canonizate de Biserica Ortodoxă Română: Sf. Maria Brâncoveanu și Sf. Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.

Grupul catehetic Copăceni s-a remarcat anul trecut prin câștigarea Concursului Național Catehetic, cu portofoliul „Veacul sacrificiului și al credinței. Patriarhia Română – un loc de întâlnire cu istoria neamului și model pentru generațiile viitoare”.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente