Mitropolitul celor două Americi: Gândul și rugăciunea mea se îndreaptă către întregul popor venezuelean

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis joi un mesaj de compasiune și îndemn la rugăciune după cutremurul produs în Venezuela, în care sute de oameni și-au pierdut viața și mii de persoane au fost rănite.

„În aceste zile de încercare, gândul și rugăciunea mea se îndreaptă către întregul popor venezuelean, iar în chip deosebit către comunitatea ortodoxă din Caracas, pe care Dumnezeu mi-a dăruit bucuria să o cunosc și să o păstoresc de-a lungul celor aproape douăzeci și patru de ani de slujire arhierească”, a transmis IPS Nicolae.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat legătura duhovnicească sinceră cu parohia ortodoxă din Caracas, capitala Venezuelei: „Această legătură sufletească face ca durerea lor să fie și durerea noastră”.

Biserica din Caracas

Mitropolitul Nicolae își manifestă recunoștința pentru faptul că biserica de lemn din Caracas a rămas nevătămată și că niciunul dintre credincioșii ortodocși ai parohiei nu și-a pierdut viața.

„Cu toate acestea, suferința a ajuns în casele multora dintre ei. Membri activi ai comunității noastre, între care părintele Antonio García, cântărețul Gabriel Mercano și alte familii ale parohiei, plâng astăzi pierderea unor părinți, rude apropiate și persoane dragi. Împărtășim această durere și ne rugăm ca Domnul Cel Înviat să odihnească sufletele celor adormiți și să dăruiască mângâiere celor rămași în urma lor”.

Înaltpreasfinția Sa a îndemnat toate parohiile și mănăstirile Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi să înalțe rugăciuni pentru victimele aceste tragedii.

Ajutor pentru sinistrați

Cu sprijinul Mitropoliei, parohia din Caracas va desfășura în perioada următoare activități social-filantropice și de întrajutorare în spitalele din capitala Venezuelei, oferind sprijin celor răniți și familiilor aflate în nevoie.

„Aceasta este mărturia cea mai frumoasă a Evangheliei: să rămânem aproape unii de alții atunci când durerea pare mai puternică decât puterile omenești”.

„Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să dăruiască vindecare celor răniți, mângâiere celor îndoliați, putere celor care slujesc și îi ajută pe cei aflați în suferință și pace întregului popor venezuelean”, a transmis Mitropolitul Nicolae.

Înaltpreasfinția Sa a încheiat mesajul, îndemnându-i pe sinistrați la nădejde în Dumnezeu: „Vă încredințez pe toți ocrotirii Maicii Domnului și mijlocirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii comunității noastre din Caracas, cu nădejdea că Dumnezeu va preschimba lacrimile acestor zile în speranță și întărire”.

Vezi și: Solidaritate creștină cu cei afectați de cutremurele din Venezuela

Foto credit: Mănăstirea Putna


Știri recente