Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande anunță continuarea lucrărilor de construcție la Centrul Cultural-Misionar „Preot Dumitru Stăniloae”, la Paraclisul episcopal și la spațiile pentru școala românească din Melbourne.
Cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a acordat o finanțare de 2 milioane de lei, proiectul intră în etapa a treia de construcție, prin care vor fi realizate etajul întâi, acoperișul, placarea și tencuiala decorativă, pasarela de acces, finalizarea exterioară a construcției și a elementelor structurale, instalarea ferestrelor și ușilor.
Proiectul este implementat la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, reședință episcopală, situată la adresa 103 Porteous Road, Harkness (Melton West), în statul australian Victoria, iar actuala etapă a proiectului se desfășoară în perioada 1 aprilie 2026 – 20 noiembrie 2026.
Într-o primă etapă, în 2024, au fost realizate demersurile administrative, pregătirea terenului și turnarea plăcii de beton, iar în etapa a doua (2025) au continuat lucrările structurale și de infrastructură, inclusiv construirea parterului și a planșeului dintre parter și etajul întâi.
Unica mănăstire românească din Emisfera Sudică
„Construcția clădirii multifuncționale face parte dintr-un proiect amplu de consolidare a vieții spirituale, culturale, educaționale și comunitare a românilor ortodocși din Australia și Noua Zeelandă”, anunță reprezentanții eparhiei.
„Centrul Cultural-Misionar Preot Dumitru Stăniloae, Paraclisul episcopal și spațiile destinate școlii românești vor oferi un cadru adecvat pentru slujbe, cateheză, activități educaționale în limba română, programe culturale, întâlniri comunitare și activități misionare și filantropice.”
Mănăstirea Ortodoxă Română „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne este unica mănăstire românească din Emisfera Sudică și reprezintă un nucleu spiritual esențial pentru mulți români ortodocși din regiune. Aceasta face ca proiectul să fie deosebit de relevant în ceea ce privește rarea și promovarea identității românești.
Impact

Proiectul, coordonat de Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va avea următorul impact în comunitatea românească din Australia și Noua Zeelandă:
- va consolida identitatea românească prin dezvoltarea unui spațiu dedicat activităților spirituale, culturale, educaționale și comunitare;
- va susține educația în limba română prin cateheze și activități pentru copii, tineri și familii;
- va consolida legăturile dintre membrii comunității românești și va facilita integrarea socială păstrând totodată identitatea națională și spirituală;
- va asigura un centru eparhial de coordonare pastorală, misionară, cultural-educativă și filantropică pentru românii ortodocși din Australia și Noua Zeelandă;
- va promova imaginea României prin valori spirituale, culturale și identitare românești, într-un context multicultural.
Centrul va funcționa pe termen lung ca spațiu de întâlnire, dialog, educație, rugăciune și promovare a valorilor românești pentru generațiile prezente și viitoare.
Contact
Telefon: +61 3 8746 5208
E-mail: [email protected]
Website: www.roeanz.com.au
















